Liga III

„Chimiştii” continuă lupta pentru supravieţuire în Liga a III-a

FCM TÂRGOVIŞTE – OLTCHIM RM. VÂLCEA 1-1

FC Oltchim Rm. Vâlcea s-a întors cu un punct mare din deplasarea de la Târgovişte şi şi-a păstrat intacte speranţele de a evita retrogradarea în Liga a IV-a. Prin prisma remizei consemnate, elevii lui Marian Ungureanu i-au băgat însă în hora retrogradării şi pe jucătorii dâmboviţeni, care au ajuns acum la „minus 9” în clasamentul „adevărului”, pasiv pe care-l are şi echipa „chimistă”.
În meciul din Cetatea Chindiei, vâlcenii au deschis scorul spre finalul primei reprize, mai precis în minutul 42, prin Andrei Dănuleţ, care a speculat o nesincronizare în defensiva adversă. Din păcate, spre finalul partidei, mai precis în minutul 85, jucătorii echipei din Târgovişte au restabilit egalitatea prin Tănase.
Pentru FC Oltchim au evoluat următorii jucători: Vlădoi – Fuiorea (Borţa), Onofrei, Chiripuş, Nania, Marinescu, Preda (Smeadă), Teodorescu, Ceapă (Bărzăgeanu), Dănuleţ (Bunescu), Moldoveanu.

Fundaşul Fuiorea şi-a pierdut cunoştinţa pe teren

Jucătorii vâlceni au trecut prin clipe grele în meciul de la Târgovişte, şi nu din punct de vedere sportiv. În minutul 44, la puţin timp după ce Dănuleţ a deschis scorul, fundaşul Fuiorea a leşinat pe teren, după un duel aerian cu un adversar. Fotbalistul „chimist” a acuzat dureri groaznice la coaste şi şi-a pierdut cunoştinţa. Din acest motiv, meciul a fost întrerupt câteva minute, pentru a permite intrarea ambuanţei pe teren, care l-a transportat de urgenţă pe Fuiorea la spitalul din Târgovişte. După ce i s-a făcut o radiografie, s-a constatat că starea jucătorului este bună, aşa că a fost adus înapoi la stadion în repriza secundă. „Ne-am speriat cu toţii. După acel duel aerian, Fuiorea s-a prăbuşit pur şi simplu pe teren şi nu se mai mişca deloc”, a spus tânărul antrenor Marian Ungureanu.
Un alt jucător care la Târgovişte a părăsit accidentat terenul de joc a fost Bogdan Preda, însă din cauza unor dureri musculare. „Sper să-i avem disponibili pe amândoi la ora meciului cu Dunărea Calafat, din etapa următoare, deoarece este un duel extrem de important, iar ei ne pot ajuta foarte mult”, a precizat Ungureanu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button