Liga V

„Am avut o viaţă ca de câine la Pesceana”

* acuză oficialii formaţiei din Zătreni

Aşa cum ne-a obişnuit, Luceafărul Pesceana nu iese din zona partidelor cu risc ridicat, cea favorabilă scandalurilor. Deşi nu formează tocmai o echipă de temut, lucru demonstrat de poziţia în clasament (locul 11 înaintea acestei etape), Luceafărul îşi doreşte cu tot dinadinsul să se interpună în faţa formaţiilor aflate pe primele poziţii în seria a IV-a. Ambiţia este mai mare atunci când Luceafărul joacă pe teren propriu, adversarele sale obişnuindu-se deja cu ideea că de fiecare dată vor avea viaţă grea la Pesceana. Formaţia primarului Constantin Liţoiu, Olteţul Zătreni, a cunoscut-o abia acum pe Luceafărul Pesceana, însă n-a fost încântată de întâlnirea avută. „Am avut o viaţă ca de câine la Pesceana. Am ieşit de aici ca din peşteră. A fost un meci de infarct pentru noi, pe care l-am câştigat cu dificultate pentru că echipa gazdă a pus presiune pe noi şi pe arbitri tot meciul. Am condus cu 1-0, dar s-a făcut 2-1 pentru ei după două lovituri de pedeapsă acordate. Am reuşit până la urmă să revenim şi ne-am impus cu 3-2”, ne-a spus antrenorul Olteţului, Ionel Stoica. „Nu ştiu cum au ieşit arbitrii de acolo, pentru că pe final de meci, centralul le-a eliminat doi jucători”, ne-a mai informat Stoica. Aşadar, cu unele sacrificii, până la urmă a ieşit bine pentru Olteţul, care a rămas în fruntea ierarhiei şi după această rundă. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button