Liga III

„Alb-verzii” au cucerit Colentina

Juventus Bucureşti – Damila Măciuca 0-2

Damila Măciuca a câştigat cu scorul de 2-0 ultima partidă amicală de dinaintea reluării campionatului în Liga a III-a. Trupa antrenată de Erik Lincar a întâlnit-o pe penultima clasată din Seria a II-a a ligii secunde, Juventus Bucureşti, pe terenul formaţiei din cartierul Colentina al capitalei. Adrian Albinaru „a deschis tabela”, în minutul 3, dintr-o lovitură cu capul, pentru ca Neculai Grecea să stabilească scorul final cu puţin timp înainte de fluierul arbitrului de centru. „Bănel” a înscris cu poarta goală, după o acţiune care l-a avut drept protagonist pe Balaban. Acest succes de moral nu l-a mulţumit de deplin pe tehnicianul Lincar, care speră să pună la punct anumite lacune tehnice ale jucătorilor. „Jocul în sine nu a fost de un nivel tehnic ridicat, existând greşeli personale şi de o parte şi de alta. Noi am avut numeroase situaţii de a marca, chiar dacă, în repriza a doua, au fost momente când adversarii ne-au dominat. În final, e bine că n-am primit gol şi, chiar dacă băieţii au avut o evoluţie mai slabă decât în meciurile precedente, am reuşit, totuşi, să câştigăm, iar asta e cel mai important. Eu îmi doresc ca echipa să nu fie prea încrezătoare în meciurile oficiale şi să joace extrem de prudent, pentru că nu avem voie să facem vreun pas greşit”, spune Erik Lincar

AMR 3 zile

Au mai rămas (AMR) trei zile până ce Damila Măciuca va relua meciurile oficiale din Liga a III-a. În prima etapă a returului, formaţia vâlceană se va deplasa în comuna Albota, din judeţul Argeş, pentru a juca contra celor de la Girom. „Din câte ştiu, Girom Albota şi-a menţinut lotul pe care îl avea şi în tur. Se vorbea, la un moment dat, că ar urma să renunţe la toţi jucătorii maturi şi să apeleze la juniori, dar nu această variantă nu s-a mai adeverit”, a punctat Lincar.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button