DiverseHandbal

Peste 100 de copii au participat, la Vâlcea, la prima ediție a Memorialului ”Cristina Rouă”

* de anul viitor, competiția își va schimba denumirea

Sâmbătă, 30 noiembrie, la fix un an de când fosta mare handbalistă a Chimistului, portarul Cristina Lada Rouă, a trecut la cele veșnice, antrenoarele și prietenele sale de la Vâlcea, Nicoleta Lazăr, Mori Torok, Edith Matei, cu sprijinul Luminiței Huțupan Dinu, Danei Joița, Claudia Din Mojoiu, al lui Ionel Gheorghe, al cluburilor Chimia, Torok, Energetic și SCM Rm. Vâlcea, au organizat o competiție de handbal dedicată sectorului juvenil. Au participat peste 100 de copii, de la Chimia, Energetic și Torok. În total, opt echipe, printre care și una de băieți. Nu s-a ținut cont de rezultate. La final, toți copiii au fost premiați. Au primit din partea SCM câte o medalie, cupe și diplome. La eveniment au fost prezenți și cei doi nepoți ai Cristinei Rouă, fetița și băiețelul de 6, respectiv 4 anișori, rămași acum doar în grija tatălui și a familiei acestuia. După cum se cunoaște, Alexandra ”Piți” Rouă (și ea fostă handbalistă la Oltchim și alte echipe din primul eșalon), s-a stins din viață înaintea mamei sale cu câteva luni, la doar 32 de ani, fiind răpusă de o boală cruntă.

”S-a împlinit un an de când o mare handbalistă, un om de excepție, o prietenă extraordinară, s-a dus la cele veșnice. Mulțumesc părinților copiilor, colegelor și prietenelor mele, Mori Torok, Luminița Dinu, Dana Vălean, Claudia Din, Edit Matei, Ionel Gheorghe, clubului SCM și tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea acestui turneu memorial. Mă bucur că au putut ajunge la sală și cei doi nepoți ai Cristinei. Îmi pare rău că nu ne-am gândit să denumim altfel aceeastă competiție. De anul viitor o vom omagia atât pe Cristina Rouă, cât și pe fiica sa, Alexandra Rouă sau «Piți», așa cum o alintam toți. Va fi Memorialul Cristina și Alexandrina Rouă. Nu le vom uita niciodată”, a transmis Nicoleta Lazăr.

”Tristețe, regrete, bucurie când reușești să lași ceva în urma ta”, a fost și mesajul Mariei Torok Duca, însoțit de o poză cu mare încărcătură emoțională, alături de urmașii Cristinei și ai Alexandrei Rouă. ”O fotografie emoționantă care onorează personalitatea și caracterul de mare OM al celor două handbaliste de la Chimistul: Maria Torok Duca și Nicoleta Roșianu Lazăr”, a comentat și Ioan Gavrilescu, fostul președinte al clubului Oltchim, apreciind inițiativa fostelor mari handbaliste ale Vâlcii. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button