Liga V

La Zatreni se lucreaza la vestiare

La Zătreni se lucrează la vestiare

Dorinţa echipei Olteţul Zătreni de a activa în Divizia D este susţinută şi de autorităţile locale. Primarul Constantin Liţoiu împreună cu un grup de consilieri, cu conducerea echipei, cu conducerea şcolii din localitate şi cu sprijinul câtorva agenţi economici sunt decişi să facă din baza sportivă de la Zătreni una din cele mai frumoase din judeţ. Deja, după identificarea spaţiilor din şcoala veche în care vor fi vestiare, s-a trecut la amenajarea acestora. S-au igienizat, văruit şi vopsit, s-au adus băncuţe şi, în scurt timp, se va face şi racordarea la reţeaua de apă. „Dacă nu se va reuşi să fie totul gata până la prima etapă, nu cred că AJF-ul nu ne va da o omologare temporară să putem începe campionatul. Important este că am promovat şi că autorităţile ne ajută să evoluăm la Divizia D şi să avem condiţiile cerute de regulament!” – a spus unul dintre conducătorii echipei Olteţul. O altă reuşită este aceea de betonare a unei alei ce face legătura între viitoarele vestiare, grupul social (cam murdar şi neigienizat!) şi terenul de fotbal. Suprafaţa de joc rămâne bună, acoperită cu iarbă în întregime şi cu gard împrejmuitor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button