Diverse

Yuliya Dumanska, văzută de EHF ca unul dintre cei trei portari de la EURO care pot fi decisivi pentru echipa lor

Până la startul Campionatului European au mai rămas doar câteva zile. Site-ul Federaţiei Europene de Handbal încearcă să atragă atenţia asupra jucătoarelor care se pot dovedi decisive pentru echipele lor. Yuliya Dumanska, goal-keeper-ul SCM-ului, poate ajuta România să obţină rezultate pozitive în Franţa, conform celor de la EHF. În afară de Dumanska, EHF a mai nominalizat alţi doi portari „de urmărit” la Euro, pe Katrine Lunde, din echipa naţională a Norvegiei şi pe franţuzoaica Amandine Leynaud. Lunde este cea mai experimentată dintre ele. Are 38 de ani, 283 de meciuri jucate pentru echipa naţională a Norvegiei, are patru titluri de campioană europeană. La trei ediţii de Campionat European a fost desemnată şi cel mai bun portar, iar în 2008 a primit titlul de MVP al turneului final.
Deşi are doar 22 de ani, Yuliya Dumanska a demonstrat că merită luată în seamă. Handbalista născută în Ucraina joacă în România de la 14 ani. Anul trecut a debutat pentru prima reprezentativă a ţării noastre la Campionatul Mondial, unde a avut un procent de 40 la sută al mingilor apărate. Cu echipa de club, SCM Craiova, a câştigat Cupa EHF şi medalia de argint la nivel naţional, iar acum, cu Vâlcea, a cucerit Supercupa României. E pe primul loc în Liga Naţională în actualul sezon, printre performanţele din acest an numărându-se şi două victorii împotriva „colosului” CSM Bucureşti. „Dumanska nu este încă foarte bine cunoscută în afara României, dar dacă va continua în acest ritm, cu siguranţă se va remarca la Campionatul European de Handbal Feminin”, au concluzionat cei de la de EHF. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button