Liga III

Vlădoi, Preda, Marinescu & Co. n-au mai repetat isprava din meciul cu Minerul Motru

Deaconescu MarianOLTCHIM RM. VÂLCEA – PANDURII II TG. JIU 0-1

* după eşecul de marţi, echipa vâlceană a ajuns la „minus 6” la„adevăr” şi are din nou emoţii în ceea ce priveşte lupta pentru evitarea retrogradării

Deşi în urmă cu două etape au fost în stare să-i învingă pe cei de la Minerul Motru (1-0), una dintre fruntaşele Seriei a IV-a, fotbaliştii de la Oltchim Rm. Vâlcea s-au împotmolit tocmai când nu se aştepta nimeni. În runda intermediară care a avut loc marţi, 3 aprilie, elevii lui Marian Deaconescu au fost înfrânţi, chiar pe teren propriu, de Pandurii II Tg. Jiu, cu scorul de 1-0. Gorjenii au marcat golul victoriei în minutul 77, la singura fază de atac pe care au iniţiat-o, atunci când Afrem a lobat mingea peste portarul Vlădoi.
„Chimiştii” şi-au făcut singuri viaţa grea în acest meci, irosind toate ocaziile de poartă pe care şi le-au creat. Comportarea vâlcenilor rămâne însă una onorabilă, în condiţiile în care au evoluat în faţa unei echipe care a venit la Rm. Vâlcea cu opt jucători care se află în lotul lărgit al echipei din Liga I, pe care o antrenează Petre Grigoraş. Astfel, staff-ul tehnic de la Pandurii a fost de acord să-i lase să joace împotriva Oltchim-ului, în Liga a III-a, pe Popete, Chibulcutean, Lazăr, Tătaru, Bucur, Avramescu, Fărcăşanu şi Vlăduţi.
De partea cealaltă, antrenorul Marian Deaconescu a trimis pe teren următorii jucători: Vlădoi – Moldoveanu, Onofrei, Chiripuş, Nania, Bunescu (Vlad), Teodorescu, Preda, Ceapă (Fuiorea), Dumitru (Dănuleţ), Marinescu.

Marian Deaconescu speră încă în salvarea de la retrogradare

Tehnicianul „chimiştilor”, Marian Deaconescu, a fost extrem de dezamăgit de scorul final al partidei cu Pandurii II Tg. Jiu şi a menţionat că nu va mai face nicio declaraţie până la sfârşitul sezonului, mai precis până ce echipa vâlceană nu-şi va îndeplini obiectivul cu care a plecat la drum, şi anume salvarea de la retrogradare. „Ce pot să mai spun după un asemenea meci, pe care l-am avut în mînă, dar pe care l-am pierdut nemeritat? Am avut ghinion cu carul, dar nu ne pierdem speranţa. În ciuda înfrângerii, obiectivul pe care l-am fixat, salvarea de la retrogradare, nu este imposibil de îndeplinit”, a spus Deaconescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button