Politica

Victor Popescu a pus-o pe Daniela Oteşanu într-o poziţie incomodă

–    PSD a alocat pentru Băile Govora de 3 ori mai puţini bani decât pentru Olăneşti!

Zilele trecute, consilierul judeţean Victor Popescu a atras atenţia că CJ Vâlcea nu face mai nimic pentru a ajuta comunele aflate în pragul insolvenţei. În opinia sa, repartizarea bugetului era un bun prilej de sprijinire a localităţilor care, la sugestia regretatului Ion Cîlea, au realizat proiecte de alimentare cu apă şi canalizare prin AFM şi au acumulat datorii de zeci de miliarde, pentru că, în final, nu le-a mai ajutat nimeni. „Sunt localităţi care au de achitat sume colosale, pentru proiecte prin AFM, cum spuneam, sau pentru alte lucrări pe care nu au mai avut bani să le plătească. Ca să nu mai vorbim de riscul ca aceste localităţi (n. red. – Diculeşti, Stăneşti, Stoeneşti, Fârtăţeşti, Bujoreni etc.) să fie puse anul acesta să returneze şi sumele primite de la Mediu. (…) Există hotărâri judecătoreşti cu care nu este de joacă şi vă dau ca exemplu comuna Lăcusteni. Are de plătit peste 100 de miliarde. Dacă amânăm şi nu intervenim, la un moment dat, aceste localităţi se vor bloca total. Sunt în pragul colapsului din cauza arieratelor!”, a semnalat liberalul. Studiind estimările făcute de majoritatea PSD-ALDE-PER pentru anii următori, Victor Popescu s-a arătat şi mai îngrijorat. „Am văzut că tendinţa de acum, de a direcţiona banii judeţului către primarii PSD se menţine şi în anii care vin. M-aş fi bucurat să văd că actuala Putere, în viitor, reglează cumva lucrurile, că se echilibrează situaţia, dar nu, intenţiile sunt clare: să dea bine din pix. Mă uitam şi la oraşe. De ani buni, vorbim despre Bălceşti, de redeschiderea spitalului, despre centru de permanenţă, salvarea căminului de bătrâni ş.a.m.d., lucruri promise de PSD şi de actualul preşedinte al Consiliulului Judeţean. Păi, ce redeschideri şi salvări cu o alocare de fonduri de toată jena!? Ocnele Mari, Băile Govora, tot oraşe… Doamna Daniela Oteşanu, deputat PSD, este locuitor al oraşului Băile Govora. Eu nu ştiu cum se simte când vede că celălalt oraş, Băile Olăneşti, primeşte de 3 ori mai mulţi bani”, a completat Victor Popescu, cerându-le încă o dată social-democraţilor să-şi schimbe atitudinea şi să nu uite cu ce promisiuni au câştigat alegerile din 2016. De asemenea, consilierul PNL i-a cerut preşedintelui Costi Rădulescu o situaţie pentru următoarea şedinţă a CJV, care să cuprindă sumele repartizate pe localităţi în ultimul deceniu. „Nu de alta, dar mereu, PSD încearcă să ne închidă gura cu povestea – şi voi aţi procedat la fel! Nicidecum, iar PNL a fost la Putere în Vâlcea doar un an. Situaţia pe care o cer va lămuri totul, veţi vedea!”, a conchis Victor Popescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button