DiverseHandbal

Va fi ”infern” în Polivalenta vâlceană! Biletele pentru meciul cu Gyor s-au epuizat în câteva zeci de minute

Sala ”Traian” găzduiește sâmbătă, 8 februarie, un meci mare. La Vâlcea vine cea mai puternică echipă de club din lume, Gyor. Nu vine singură, ci însoțită de aproximativ 200 de fani maghiari. Cum se întâmplă de fiecare dată când au loc partide așa de importante, și acum a fost ”bătaie” pe bilete. Acestea s-au pus în vânzare miercuri, 5 februarie, în jurul prânzului și s-au epuizat în mai puțin de o oră. Conducerea clubului a anunțat deja că nu mai sunt bilete. Cum era de așteptat, oficialii campioanei au intrat iar în ”gura” celor care nu au reușit să-și asigure prezența în sală. Astfel, a devenit din nou de actualitate ideea de mărire a capacității Polivalentei sau de construire a unei noi săli, care să satisfacă cerințele iubitorilor de handbal și nu numai. Până când nu se va întâmpla acest lucru, dacă Vâlcea va continua să fie numărul 1 în România și să rămână la ”masa bogaților”, în Liga Campionilor, o să mai asistăm la episoade de acest gen. Ideal ar fi, însă, ca această ”bătaie” pe bilete să existe la toate meciurile SCM-ului, nu doar atunci când la Vâlcea vin Gyor, CSM București sau alte echipe de top. Apoi, pentru suporterii nemulțumiți, o variantă ar fi să-și achiziționeze abonamente. În lipsa unuia, acum îi acuză pe cei care dețin abonamente că nu sunt prezenți în sală la meciurile cu adversari mai slab cotați, din Liga Florilor. În altă ordine de idei, ne vom mai confrunta cu aceeași situație în acest sezon, cu un val de nemulțumiri legate de numărul mic de bilete, în sferturile Ligii Campionilor, unde este aproape sigur că vor ajunge elevele lui Pera. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button