Liga V

Uţă a marcat primul gol după revenirea la Drăgoeşti

Oltul Drăgoeşti şi-a anunţat candidatura la primul loc şi promovarea în Liga a IV-a. Alături de jucătorii care au făcut parte din lot în sezonul precedent au mai fost transferaţi şi alţii, pentru a aduce un plus la nivelul rezultatelor. Giumelea, Voina, Pană, Simion, Alexa şi Alex Uţă sunt o parte din jucătorii care au revenit la Drăgoeşti. Patru au absentat la primul meci oficial. Voina, Pană, Simion, Alexa nu au făcut deplasarea la Roeşti. A fost, în schimb, Uţă, care a şi marcat la primul joc după revenirea la ”matcă”. Fostul mijlocaş de la Călimăneşti a înscris golul 2. Ghica a adus-o pe Drăgoeşti în avantaj la Roeşti, după aproximativ un sfert de oră de joc. Juniorul Melcescu a stabilit scorul pauzei: 3-0. Tot Ghică a mărit ecartul. 4-1 a fost la final, după o neînţelegere între apărare şi portar. Rezultatul a fost mulţumitor pentru oaspeţi.

”Victoria e absolut meritată. Diferenţa putea fi chiar mai mare. Am mai avut ocazii de a înscrie. Am convingerea că vom defila anul acesta. La Roeşti, dacă nu marcam rapid, se puteau complica lucrurile. Nu a fost un meci uşor. Chiar dacă vine de la Liga a VI-a, va fi o echipă greu de bătut acasă. Eu o văd capabilă să bată pe oricine”, a spus Dorinel Bălău, după debutul perfect în campionat al formaţiei sale.

Articole Similare

Back to top button