Liga V

Unirea Păuşeşti Măglaşi – Minerul Ocnele Mari 4-1

Lidera Seriei I „i-a îngropat pe mineri” 

Echipa antrenată de Marin Matei a mai făcut o victimă în runda precedentă, învingându-i cu scorul de 4-1 pe „minerii” lui Constantin Dina, în cadrul etapei cu numărul 22 din Liga a V-a. Pentru lidera Seriei I au marcat: Daniel Vangu (de două ori), Oprescu şi Dumitru. Deşi „ortacii” au fost cei care au deschis scorul partidei, în cele din urmă, Unirea Păuşeşti-Măglaşi şi-a adjudecat maximum de puncte, rămânând şi cu prima şansă la adjudecarea trofeului în această vară. „Garantez că nu pierdem campionatul în acest an. Vom rămâne în continuare concentraţi la maxim, pentru a putea fi încoronaţi la finele sezonului. AS Căzăneşti nu ne mai poate ajunge din urmă. E sezonul Unirii Păuşeşti-Măglaşi, iar adversarele trebuie să se împace cu asta”, ne-a precizat antrenorul Marin Matei. (L.C.)

Articole Similare

3 Comments

  1. felicitari celor de la unirea pt victoria cu 4-1 impotriva celor de la ocnele mari dar nu au demonstrat nimic mai au mult de munca au de infruntat echipe mai puternice ……au meci cu VLADESTIUL echipa cu multi jucatori noi si nu numai.
    cu AS CAZANESTI nu au demonstrat nimic in tur s-a terminat 1-1 echipa celor din cazanesti jucand din prima secunda in 10 oameni iar in retur scorul a fost de 3-1 in favoarea celor de la cazanesti iar jocul lor s-a bazat pe mingi bubuite si nimic iesit din comun.
    mai sunt 3 pct intre pausesti si cazanesti si suficiente etape sa se intample multe iar in cazul de egalitate cea care promoveaza este echipa din cazanesti datorita meciurilor direct …deci… mai aveti de tras.
    si pt incheiere un singur lucru….AS CAZANESTI nu avea ca obiectiv promovarea dar din fericire sunt acolo sus in clasament si vor face tot posibilul ca pausestiul sa nu promoveze anul acesta
    va multumesc!!!

  2. bai asta,pachy sau cine esti…daca nu sti nimic despre pausesti de ce vb…daca suntem pe primul loc inseamna ca am muncit,si nu cu arbitri asa cum fac astia de la cazanesti…si app,acum au ajuns la egalitate de pct ca am pierdut cu vladesti,dar problema e ca ei au meciuri mai grele ca noi si o sa se mai incurce si ei…sa dea domnul sa promoveze cea mai buna echipa,dar fara arbitri si alte jocuri de culise,ca la D nu mai merge asa….oricum mai sunt 7 etape si se poate intampla orice 😉

  3. pachy mai bine taci si veziti de ale tale….cazanestiu a castigat pana akuma numai cu albitri asa ca taci.

Lasă un răspuns

Back to top button