Un tânăr care a tras ţepe unor firme de leasing dar şi bugetului de stat a fost săltat de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice

Ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice l-au identificat pe O. Constantin, de 31 de ani, persoană bănuită de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi evaziune fiscală.

Astfel, oamenii legii au stabilit faptul că, în perioada  noiembrie 2009- iunie 2011, bărbatul – în calitate de administrator a două societăţi comerciale – a comis infracţiuni înşelăciune şi evaziune fiscală, valoarea produselor tranzacţionate fiind estimată, până în prezent, la peste 1.000.000 de lei.

În anul 2009, acesta a achiziţionat 7 autovehicule de la societăţi de leasing,  prin instrumente de plată fără acoperire, iar ulterior le-a vândut, fără a avea acest drept. De asemenea, s-a stabilit că a achiziţionat de la alte 11 societăţi comerciale diverse mărfuri, pentru care a depus instrumente de plată fără acoperire. Infracţiunile de evaziune fiscală constau în neînregistrarea niciunui act în evidenţa contabilă şi în efectuarea de operaţiuni fictive, în vederea prejudicierii bugetului de stat. Faţă de acesta, poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Bărbatul este încarcerat în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button