Liga III

Trei „olari” sunt incerţi pentru partida de azi, cu ACSO Filiaşi

  • după ce s-au accidentat în etapa precedentă, cu Unirea Bascov

Partida de la Işalniţa, de vineri, 17 mai, va fi dificilă pentru Flacăra Horezu şi pentru că, sâmbăta trecută, cu Unirea Bascov, echipa vâlceană a suferit, din plin, din pricina unor accidentări. Aşa cum se cunoaşte, fundaşul Cristian Munteanu (FOTO – în dreapta) a părăsit terenul de joc în minutul 3, din cauza unei întinderi, iar antrenorul-jucător Adi Popa – în minutul 25. În plus, şi Ştefănel Covalschi s-a lovit la cap! „Nu ne va fi deloc uşor la Işalniţa, ţinând cont de faptul că e foarte posibil să avem mai mulţi jucători absenţi în acest duel. În plus, nu vom putea conta nici pe Radu Georgescu (FOTO – în stânga), care a fost eliminat sâmbăta trecută şi va sta o etapă pe tuşă. Vom face însă tot ce se poate astfel încât, până la ora meciului cu ACSO Filiaşi, să recuperăm o parte dintre jucătorii accidentaţi şi să găsim cea mai bună formulă de joc. Avem în lot mulţi jucători tineri, de valoare, care vor avea şansa să demonstreze, încă o dată, că pot ajuta echipa. Sunt convins că toţi cei care vor intra pe teren în partida de la Işalniţa vor depune toate eforturile pentru a obţine un nou rezultat pozitiv!”, ne-a declarat coordonatorul staff-ului tehnic al echipei din Treapt, Adi Popa, care se şi numără printre jucătorii incerţi pentru meciul din această după amiază, cu ACSO Filiaşi. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button