Fără categorieLiga IIFotbal

Transfer de acţiuni în Zăvoi

lucian munteanu csm rm valceaNitu Laurentiu aug 2010 copy* finanţatorul Laurenţiu Niţu va mai avea doar 55 la sută, iar primăria îşi va mări cota parte la 45 la sută

În urmă cu ceva timp, consilierii municipali ai Râmnicului au aprobat mărirea bugetului alocat Clubului Sportiv Municipal din Zăvoi cu încă trei miliarde de lei vechi. Astfel, de la 1 ianuarie 2016, Primăria va aloca 12 miliarde pe an, în loc de 9, câte a primit CSM-ul, în 2015. Potrivit afirmaţiilor managerului general din Zăvoi, Lucian Munteanu (care e şi acţionar, alături de Laurenţiu Niţu, cu 1 la sută), mărirea de buget se va vedea în special în numărul de acţiuni pe care primăria le va deţine de-acum încolo la CSM.

Lucian Munteanu, manager general şi acţionar minoritar la CSM:
„Am solicitat adesea sprijin pentru a plăti utilităţile de la stadion şi pentru a ne mai dispensa de cheltuielile legate de Centrul de copii şi juniori”

Oficialul a explicat şi cum s-a ajuns la situaţia ca primăria Râmnicului să aloce mai mulţi bani clubului din Zăvoi şi să beneficieze de o creştere a numărului de acţiuni. „În ultimii doi ani şi jumătate, noi am încercat să diminuăm mai multe cheltuieli care se făceau din bugetul clubului. Astfel, de-a lungul timpului, am făcut mai multe adrese către Consiliul Local, prin care am solicitat sprijin pentru a plăti utilităţile de la stadion sau pentru a ne mai dispensa de cheltuielile legate de Centrul de copii şi juniori, în aşa fel încât bugetul echipei mari să nu mai fie afectat. Pentru că toate acestea, însumate de-a lungul unui an, ajung la o valoare extrem de mare. Şi iată că după doi ani şi jumătate s-a aprobat până la urmă mărirea de la 9 la 12 miliarde, astfel că bugetul va fi unul mai echilibrat”, a precizat Munteanu.

Lucian Munteanu, manager general şi acţionar minoritar la CSM:
„Procentele nu sunt atât de importante, atâta timp cât noi eram nevoiţi să plătim apa, căldura şi competiţiile de copii şi juniori”

Managerul general din Zăvoi a menţionat că, în urma redistribuirii acţiunilor, Laurenţiu Mutu va mai deţine, împreună cu Lucian Munteanu, în jurul a 55 la sută, iar Primăria va avea diferenţa de 45 la sută. „Ne vom întâlni cu reprezentanţii primăriei în următoarea perioadă, pentru a pune lucrurile la punct în ceea ce priveşte acţiunile. Cum am mai spus, mărirea de buget s-a făcut în condiţiile în care noi am fost dispuşi să cedăm o parte din numărul acţiunilor. Probabil că acţionarul majoritar Laurenţiu Niţu şi cu mine vom mai deţine împreună doar 55 la sută, iar primăria şi Consiliul Local vor ajunge la 45 la sută. Până la urmă, procentele nu sunt atât de importante, atâta timp cât noi eram nevoiţi să plătim apa, căldura şi cheltuielile de la competiţiile de copii şi juniori. Practic, mărirea aceasta de 3 miliarde ne ajută foarte mult, deoarece putem să scăpăm de aceste cheltuieli separate şi să ne fie mai uşor în ceea ce priveşte finanţarea echipei de seniori”, a conchis Lucian Munteanu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button