Liga V

Stadionul din Costeşti va deveni seră de legume şi plante

Mănăstirea Bistriţa a reintrat, de curând, în posesia stadionului de fotbal din comuna Costeşti, pe care activează în Liga a V-a echipa Minerul. Autorităţile locale, în frunte cu primarul Ion Stoican şi vicele Toma Peştereanu, au ajuns la un acord cu măicuţele, pentru a le mai pune la dispoziţie baza sportivă până cel târziu vara aceasta, când se termină campionatul. „Era de aşteptat că, până la urmă, vom pierde terenul, pentru că acesta aparţinea în trecut mănăstirii din localitate. Din ce am înţeles, pe actualul stadion va fi amenajată o seră de legume şi plante. Sper să găsitm cât mai curând o soluţie, pentru ca tinerii din comună să practice în continuare fotbalul”, ne-a spus Răzvan Milosteanu, reprezentantul echipei Minerul şi consilier local în Primăria Costeşti. „Mănăstirea Bistriţa a avut o ambiţie de a intra în posesia acestui stadion. Cert e că terenul nu va putea fi folosit ca gradină, pentru că are un strat de macadam de jumătate de metru, iar stratul fertil nu e mai gros de 20 centimetri. Vom vedea unde amenajăm un nou stadion. S-ar putea pe islazul comunal, cel în care are loc anul bâlciul romilor”, a precizat Ion Stoican, primarul comunei Costeşti.(L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button