Liga II

Sorin Bucuroaia şi-a încetat contractul cu clubul din Zăvoi

Stresul pe care l-a acumulat în Zăvoi, în acest nou sezon de Liga a II-a, precum şi dorul de soţie şi de fiica în vârstă de 9 ani l-au determinat pe Sorin Bucuroaia să renunţe la colaborarea cu CSM Rm. Vâlcea. Antrenorul secund al „municipalilor” a luat această decizie miercuri seara, atunci când i-a comunicat şi patronului Cătălin Rufă opţiunea sa. În ultima conferinţă de presă, Bucuroaia a declarat că a acumulat la Vâlcea prea multă tensiune negativă, căreia nu-i mai poate face faţă şi că, pentru a nu se îmbolnăvi mai mult, ar putea lua decizia de a întrerupe activitatea în Zăvoi. Tot atunci, acesta a declarat că nu suspectează pe cineva de la CSM că ar fi implicat în mafia pariurilor, dar, în mod bizar, câteva zile mai târziu şi-a dat demisia.

Alin Artimon a procedat similar acum doi ani

Pe site-urile de profil sportiv, susţinătorii CSM-ului aduc în discuţie faptul că, în ultimii ani, „cei care au făcut cel mai mult pentru fotbalul vâlcean”, printre care îi reamintim pe Alin Artimon, Costel Pană şi Sorin Bucuroaia şi-au dat demisia, în timp ce alţii au continuat să ia un ban şi la bine şi la rău.

Vine un nou director tehnic

Zilele acestea, va sosi în Zăvoi un director tehnic, de la care se aşteaptă idei noi, care să scoată fotbalul vâlcean din criză. Din câte se pare, temporar, în locul lui Sorin Bucuroiaia va fi numit al doilea „secund” Marius Mitu, până când se va găsi o soluţie mai bună. Deocamdată, oficialii din Zăvoi nu au dorit să divulge numele celui care va veni la CSM.

Cătălin Rufă pregăteşte o revoluţie tehnico-administrativă

După ultimul meci pe care CSM Rm. Vâlcea l-a disputat în Zăvoi, acţionarul majoritar Cătălin Rufă a luat hotărârea de a schimba din temelii conducerea tehnico-administrativă. Din câte se pare, patronul din Zăvoi intenţionează să aducă un nou antrenor principal şi un director sportiv care să facă mai uşor legătura între club şi suporteri.

Pleacă Turmacu şi Verigeanu?

Din câte se pare, Jean Turmacu şi Florin Verigeanu ar putea să nu mai facă parte din club din perioada imediat următoare, Rufă intenţionând să schimbe toată conducerea veche, pentru a ajunge la rezultate pozitive. Până acum, a părăsit echipa Alin Trandafir, care a ales să stea departe de fenomen, după ce a fost în interiorul clubului încă de la înfiinţarea acestuia, alături de Turmacu şi Verigeanu, doi dintre stâlpii de bază ai CSM-ului. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button