Liga III

Săptămână neagră pentru „chimiştii”

deaconescuOLTCHIM RM. VÂLCEA – MINERUL MĂTĂSARI 0-0

* elevii lui Marian Deaconescu au pierdut cinci puncte în ultimele două partide pe care le-au disputat pe teren propriu (cu Pandurii II Tg. Jiu şi Minerul Mătăsari) şi au intrat, din nou, în hora retrogradării

Săptămâna trecută a fost una cu adevărat nefastă pentru Oltchim Rm. Vâlcea. Echipa antrenată de Marian Deaconescu nu a reuşit să câştige niciunul dintre cele două meciuri pe care le-a susţinut pe teren propriu şi-a complicat situaţia în clasament. Astfel, după eşecul de marţi cu Pandurii II Tg. Jiu (0-1), a urmat încă un rezultat nefast, în etapa de vineri: 0-0 cu Minerul Mătăsari.
Deşi au jucat bine şi au ajuns de multe ori în faţa buturilor adverse, „chimiştii” au fost urmăriţi, din nou, de ghinion. Pur şi simplu, mingea n-a vrut să intre în poartă, deşi ocaziile la poarta gorjenilor nu au lipsit. Din păcate, Dumitru, Onofrei, Chiripuş sau Marinescu s-au întrecut în ratări.
În duelul cu Minerul Mătăsari, pentru FC Oltchim au evoluat următorii jucători: Vlădoi – Moldoveanu, Onofrei, Chiripuş, Nania, Bunescu (Vlad), Teodorescu (Fuiorea), Preda, Capă (Smeadă), Dumitru (Dănuleţ), Marinescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button