Liga V

Saldi Cernişoara şi-a spulberat rivalii din comună

În ultimele ediţii de campionat, Saldi Cernişoara s-a clasat pe o poziţie inferioară celor de la Real Cernişoara (echipă susţinută de primărie şi consiliu local). Din câte se pare, situaţia pare să se fi schimbat în acest sezon. După mai bine de patru ani, timp în care nu a reuşit să se impună în faţa rivalilor „de moarte” de la Real Cernişoara, echipa lui Siliminel Diaconescu a spart gheaţa. În runda de săptămâna trecută, Saldi Cernişoara şi-a umilit adversarii din comună cu scorul de 7-1. Pentru formaţia patronată de Siliminel Diaconescu au marcat: Petcu (3), Bacăr (2), Leanca şi Ştirbu. În fiecare campionat, derbiul local are o încărcătură spirituală aparte, orgoliile dintre cele două echipe fiind mai presus de orice.

„Sincer să fiu, nu mă gândeam că vom câştiga, mai ales la acest scor de proporţii. Nu ştiu ce se întâmplă cu cei de la Real, de au decăzut atât de mult în ultima perioadă. Mă bucură faptul că băieţii mei au înţeles importanţa acestui derby local şi l-au tratat ca atare. Pot spune că această victorie cântăreşte cât un întreg campionat. Aş dori să-i mulţumesc antrenorului Gheorghe Pripor, pentru că i-a mobilizat exemplar pe băieţi şi a reuşit să le dea încredere la meciurile din campionat”, ne-a spus Siliminel Diaconescu, sponsor la Saldi Cernişoara. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button