Diverse

Sala din Sfântu Gheorghe, „câmpul de luptă” pentru o medalie la junioare 3

În Săptămâna Luminată, de după sărbătorile pascale, două echipe vâlcene de handbal juvenil, Energetic şi Chimia, au obţinut calificarea la turneul final de junioare 3. Cu alte cuvinte, din primele opt cele mai bune grupări de la nivel naţional, două sunt de la poalele Capelei. Fiecare dintre acestea are şansa de a realiza chiar mai mult decât a făcut-o până în prezent. Lupta pentru medalii se va da în judeţul Covasna. Turneul final se va desfăşura între 9 şi 13 mai, la Sfântu Gheorghe. Cele opt echipe au fost împărţite în două grupe. În prima dintre ele se află formaţiile: CSM Bucureşti, Pegasus Tg. Mureş, CSŞ 2 Baia Mare şi Chimia Rm. Vâlcea. În cea de-a doua au fost repartizate: CSŞ Bacău, Corona 2010 Braşov, CSŞ Drobeta Tr. Severin şi Energetic Rm. Vâlcea. Primele două clasate din cele două grupe se vor calificare în semifinalele turneului, iar câştigătoarele acestora vor juca finala, cea care va decide cine este cea mai bună echipă din România la nivel de junioare 3. Anul trecut, titlul naţional la junioare 3 a ajuns la Vâlcea, la CS Chimia. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button