Opinii

Să nu ne mai ascundem după degetul mic!

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Când zic că m-am lecuit să mai spun lucrurilor pe nume, ţinând cot că te mai alegi cu ceva duşmani, vine domnul Vasile Grossu cu nişte declaraţii, concluzii, care mă fac şi pe mine să-mi iau avânt. Până să vină la club acest domn Cătălin Rufă, împreună cu echipa sa (sper să nu dezamăgească, deoarece, până acum, a dat dovadă de verticalitate) se obişnuia ca în lotul de 22 de jucători ai echipei CSM Rm. Vâlcea să-şi facă loc şi cei cu intervenţii. De asemenea, telefoanele zbârnăiau când era vorba să iei anumite măsuri disciplinare cu jucătorii sau antrenorii incompetenţi. Exemple negative le întâlnim chiar şi la nivelul Ligii I. La Universitatea Craiova exista un copil al cărui părinte deţine o firmă de construcţii. Tăticuţul plătea cantonamentul „juveţilor” la Govora, numai ca odrasla să facă antrenamente cu echipa mare şi, uneori, cu pretenţii de a juca. Evident, şansele au fost mici, ţinând cont că acel puşi era cam paralel cu fotbalul la nivelul Ligii I. A căutat refugiu (prieteniile sunt la modă, dacă există interese) la tata Jean Pădureanu, la Gloria Bistriţa, care, la fel, „a muls” până n-a mai avut vaca lapte – pardon! – tata bani. Avem ceva tentative şi pe la Vâlcea.

Fotbalul nu e de nasul tuturor…

Un consilier local (fost fotbalist!) cerea părerea cu privire la valoarea unui portar aflat în probe şi care venise pe barba lui. Bineînţeles, portarul respectiv era cu mul sub valoarea juniorilor noştri şi sperăm că acesta este deja trimis acasă. Sunt de acord cu ce spune domnul profesor Vasile Grossu, privind modalitatea ca Primăria să deţină controlul asupra centrului de pregătire a copiilor şi juniorilor, dar ce ne facem când avem parte de genul: „Când am auzit că viceprimarul Râmnicului, Cosmin Constantinescu nu ştia că antrenorii de copii din Zăvoi se aflau în şomaj şi, cu toate acestea, venea regulat la serviciu, mai că-ţi vine să-l iei la palme”. În schimb, când a fost vorba de vânzarea portarului Laurenţiu Brănescu, brusc, s-a luminat la faţă şi cunoştea situaţia. Vorbim de un sprijin financiar pentru centrul de copii şi juniori? Păi, noi nu suntem în stare să plătim un cantonament de 7 zile al juniorilor-republicani A, care au şanse reale de a ajunge, din nou, la un turneu semifinal! Doar aşa vei reuşi să responsabilizezi aceşti copii şi antrenori, dacă văd şi ei că li se acordă importanţă. În momentul de faţă, le atrag atenţia, cu ghilimelele de rigoare, domnilor antrenori Emanuel Moldoveanu şi Robert Tufişi să nu mai spună că avem juniori de valoare, că poate rămân fără serviciu. Profesorul Emil Ciulei spunea mereu că Laurenţiu Brănescu are valoare şi va aduce bani mulţi în visteria clubului. Sperăm că acest antrenor va fi recompensat cum se cuvine, că prea au avut unii grijă să-i dea numai şuturi în fund. Deci atenţie, Robert şi Emanuel!

Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, iar sugativele să stea deoparte!

Astăzi, cu ce este mai prejos portarul Radu Chiriţă decât orice vietate în mişcare venită în probe la CSM? Fostul jucătorul al echipei (de odinioară) Chimia Rm. Vâlcea, Lucian Giurcă, şi-a făcut cruce cu ambele mâini când a văzut anumiţi fotbalişti veniţi în probe la Vâlcea şi care nu executau corect banalele exerciţii de încălzire. Ce să mai vorbim de alte lucruri! De data aceasta, conducerea a găsit de cuviinţă ca, în cantonamentul din Antalya, să fie luaţi o parte din juniorii talentaţii, cu potenţial. Discuţii vor exista… De ce a fost luat X şi nu Y? Important este că s-a făcut un pas mare spre normalitate. Cine are ambiţie va reuşi, cin nu, se va întoarce de unde a plecat, dar cu un plus la capitolul pregătire şi normalitate. Părinţii, copiii, trebuie să gândească pozitiv de acum înainte. Este imposibil ca un copil talentat să mai fie ignorat, având în vedere că acest transfer bombă al lui Brănescu ne-a adus în visteria clubului atâţia bani. O demonstraţie de forţă din partea antrenorilor vâlceni, care au arătat că sunt profesionişti şi că merită şi ei o cotă parte din bani. „Sugativele” să stea deoparte, că nu au nici un merit!

Juniorii CSM-ului ar putea juca pe „Hidro”, cu sigla instituţiei pe piept

Dacă tot ţinem la integritatea copiilor, de ce nu se poate juca pe stadionul Hidroelectra, unde condiţiile sunt excelente? Este păcat ca acest teren să fie tăvălit de nişte jucători de Liga a IV-a, care, efectiv, nu au nici un obiectiv. Copiii de la CSM pot juca chiar cu sigla societăţii  Hidroelectrica pe piept şi nu o vor face de râs. Ce spuneţi domnule director, vă place performanţa sau mediocritatea unor jucători trecuţi de prima tinereţe şi care se gândesc numai la bani?

FRF trebuie să devină mai responsabilă

Mai avem parte de lucruri frumoase la clubul CSM. Echipele vor beneficia de un echipament nou, de la cel mai mic copil, la cei mai mari. dintre toate echipele prezente la turneul semifinal, noi eram cei mai pricăjiţi. Nu mai vorbesc de faptul că mai marii Federaţiei în loc să premieze  participantele cu treninguri şi mingi, le dau nişte hârtii şi diplome, în semn de recunoştinţă. Treningurile le vezi pe la rude, cu însemnele Federaţiei, iar mingile de calitate le bubuie nepoţii la iarbă verde sau prin casă. Exemplele negative vin de acolo, de sus. În timp ce într-o delegaţie cu români care pleacă la echipa naţională în străinătate avem de-a face cu amante, patroni de hoteluri, impresari, rude, la echipele naţionale din străinătate staff-ul tehnic este compus din: maseuri, fizioterapeuţi, medici, psiholog etc.

Dănuţ OMEAG

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button