Diverse

S-au pus bazele Clubului de Presă – Vâlcea, cea mai promiţătoare asociaţie a jurnaliştilor

Dacă în trecut, jurnaliştii din Vâlcea se plângeau că nu există nicio asociaţie profesională la care să poată adera şi care să-i reprezinte, de anul acesta, există chiar trei astfel de structuri. Cea mai promiţătoare dintre ele este însă Clubul de Presă – Vâlcea. Nu doar datorită ponderii în piaţa media a canalelor celor care au pus bazele acestei asociaţii, ci şi pentru că CPV pregăteşte o mulţime de proiecte foarte interesante. Unul dintre cele mai importante vizează înfiinţarea unei şcoli de jurnalişti, la Râmnicu Vâlcea.
Gheorghe Smeoreanu, unul dintre fondatorii Clubului de Presă Vâlcea, a făcut cunoscute câteva dintre obiectivele organizaţiei:
– Reducerea ponderii în presa județului a știrilor false și a punctelor de vedere lipsite de obiectivitate prin colaborare inter-redacțională.
– Un continuu schimb de experiență și de informație.
– Posibilitatea colaborării mai accentuate cu presa națională și cu agențiile de publicitate, prin punerea în comun a audiențelor.
– Realizarea unor proiecte ce necesită o activitate amplă și colaborare profesională pentru punerea în atenția publicului a societăților comerciale cu capital românesc și străin.
– Proiecte culturale precum o Istorie a presei vâlcene etc.
– Punerea pe piața presei a unei publicații de tip sinteză.
– Sprijinirea independenței presei vâlcene în fața unor posibile jocuri de interese.
– Consiliere juridică în comun.
Clubul și-a ales conducerea pentru un mandat de patru ani.

Articole Similare

Back to top button