Diverse

Republicanii B din Zăvoi îşi aşteaptă adversarii din Liga Elitelor

Echipa de juniori-republicani B, de la SCM Rm. Vâlcea, a câştigat cu scorul de 6-0 penultimul meci din acest campionat, contra celor de la Hidro Rm. Vâlcea. Puştii antrenaţi de Ştefan Nanu mai au doar un joc de disputat, sâmbăta aceasta, la CSŞ Slatina. Ei sunt deja calificaţi în Liga Elitelor, unde vor evolua câştigătoarele celor 19 serii din etapa preliminară. FRF le va împărţi pe criterii geografice, Nord – Sud ori Vest-Est. „Le mulţumesc băieţilor pentru tot ceea ce au făcut în acest sezon. Sunt convins că va fi o experienţă plăcută în Liga Elitelor. E clar că vom întâlni numai adversari puternici, dar suntem încrezători în forţele noastre”, a precizat antrenorul Ştefan Nanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button