Diverse

Râmnicul dinainte de ’89: pasaj subteran pe centru, pasarelă între „Mircea cel Bătrân” şi „Gama”, grădini suspendate la Romarta şi terase suspendate pe centru

Foarte puţini ştiu că, la sfârşitul anilor ’80, arhitectul Zamora (stabilit de ani buni în Franţa) a conceput pasajul subteran dintre Cozia şi McDonald’s, inaugurat recent de Primăria Râmnicului. Pe-atunci, existau multe proiecte urbanistice destul de interesante, care, dacă ar fi fost aplicate, ar fi dat un plus de imagine oraşului nostru. Poate că autorităţile locale ar trebui să-şi arunce o privire peste ele, pentru că, astfel, ar fi mai inspirate atunci când gândesc modernizarea oraşului. „Tot în anii ’80, din Parcul „Mircea cel Bătrân” era gândită o pasarelă care să ducă la etaj, în Complexul Gama. De fapt, actualul bloc Gama trebuia făcut doar din sticlă, în care să se reflecte tot centrul, plin de verdeaţă. Aici, la demisol, erau un bazin de înot, săli de masaj, de bowling, de înfrumuseţare, iar lifturile ajungeau până la subsol. Acum, unde sunt parcările, vizavi de fostul Zimbrul, era trotuar, iar în tunelul din Gama erau terase foarte frumoase, aşa cum trebuie să fie într-un oraş care se respectă”, a precizat un reputat arhitect vâlcean. Acesta a mai spus că tot ceea ce s-a făcut de câţiva ani în Râmnic este haotic, de prost gust. „Cred că ştiţi cu toţii declaraţia de acum patru ani a arhitectului Ciuluşi, care a spus că actualul PUZ a fost făcut la presiunea firmelor şi a oamenilor cu influenţă. Deci, despre ce vorbim?! Imaginaţi-vă că a fost desfiinţat parcul de lângă Cofetăria Trenuleţul, unde, spre ruşinea râmnicenilor, cel mai cunoscut om din oraş face acum un bloc. Unde este Romarta, tot în anii ’80, era prevăzut doar 1 etaj, iar, deasupra erau terase cu plante, zonă de promenadă, pentru relaxare. Între timp, s-a construit bloc, în goana după apartamente. De aici, trebuia să se vadă frumos tot Olăneştiul şi centrul Râmnicului. Era ceva splendid gândit atunci. Cu Mall-ul la fel. E un hambar, un cort pe care ţi-l pui în sufragerie. Era bine ca Billa şi Mall să fie făcute pe centura oraşului sau să se betoneze râul Olăneşti, să se facă un pod peste care să se realizeze suspendate aceste centre comerciale… În ceea ce priveşte Parcul Central, proiectul este un fiasco total. Ştiţi cum era gândit înainte? Subteran, erau parcările, la parter era un tunel de sticlă plin cu magazine, iar, deasupra, tronau splendid spaţiile verzi. Adică, răcoare vara, fântâni arteziene, nu ce e acum. Ar trebui să vedeţi fostul proiect. E o splendoare. Acum, interesele sunt altele”, a mai afirmat arhitectul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button