Administratie

Promisiuni onorate, vise împlinite! Dumitru Pirneci a semnat contractul de finanţare pentru modernizarea drumurilor. DOUĂ milioane de euro vin de la Ministerul Dezvoltării

Săptămâna aceasta, comunitatea din Dănicei a primit vestea cea mare. Primarul Dumitru Pirneci a fost chemat la Bucureşti pentru a semnat contractul de finanţare pentru proiectul pe Anghel Saligny, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere. Mai exact, este vorba despre şase drumuri, care însumează aproape 7,5 kilometri. Valoarea finanţării aprobate se ridică la peste 2 milioane de euro. Din bugetul propriu, Primăria Dănicei va suporta aproximativ 1,5 milioane lei. Este o promisiune onorată, un vis împlinit. Dumitru Pirneci a mai anunţat şi că lucrările vor începe în scurt timp, licitaţia fiind deja finalizată.
”Acest proiect este licitat şi în cel mai scurt timp am sa emit ordinul de incepere a lucrărilor. Modernizarea acestor drumurii reprezintă un lucru extrem de benefic pentru comuna noastră. O dată cu reabilitarea acestor căi de acces se vor schimba mult în bine condiţiile de circulaţie. Având în vedere ca un tronson de drum a intrat în zona de incidenţă a Sitului Natura 2000 ROSCI0354 Platforma Cotmeana, a fost emis un aviz de la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, care a întârziat foarte mult procedura de încărcare a proiectului în aplicaţia MDLPA. Dacă nu era nevoie să obţinem avizul respectiv, probabil la această dată vorbeam deja de încheierea lucrărilor. Prin acest proiect vor fi executate lucrări de asfaltare pe următoarele drumuri: 1. Drum satesc Launele-Ciuta (L = 1840 metri), 2. Drum satesc Dealu Orezului(Teleche / L = 1250 m), 3. Sat Valea Scheiului-Cuca(Racenile / L = 1166 m), 4. Drum satesc Dealu-Scheiului-Rădeşti (L = 650 m), 5. Drum comunal DC181A (L = 950 m), 6. Drum comunal DC181B (L = 1500 m). Valoarea totală a contractului se ridică la 11.434.953,74 lei, TVA inclus! Prin Programul Naţional „Anghel Saligny” se asigură suma de 10.000.000 de lei, diferenţa de 1.434.953,74 lei urmând să fie suportată de UATC Danicei, din bugetul propriu sau alte surse de finanţare. Pe această cale, rog cetăţenii să colaboreze constructiv cu echipa de lucrători. Îmi cer scuze pentru disconfortul creat pe durata de execuţie a lucrărilor şi vă rog să circulaţi cu atenţie în zonă! Vă mulţumesc pentru înţelegere!” a transmis primarul Dumitru Pirneci, după semnarea contractului de finanţare pentru asfaltarea drumurilor din Dănicei.

Articole Similare

Back to top button