Administratie

Primarul de la Cîineni cere Guvernului Orban să facă dreptate

Tot mai mulţi primari vâlceni atrag atenţia că Guvernul Orban trebuie să facă o rectificare bugetară cât mai urgent şi nu înţeleg de ce Executivul se mişcă atât de greu, în condiţiile în care spaţiul public este plin cu ştiri referitoare la sumele extraordinare pe care cei care conduc ţara au reuşit să le obţină de la Uniunea Europeană. Un apel în acest sens a făcut din nou şi Ion Nicolae, primarul comunei Cîineni, care a pornit anul cu un buget diminuat cu câteva sute de mii de lei, situaţie cauzată de modul în care s-a calculat excedentul bugetar, la finalul lui 2019.

„Am încheiat anul cu un aşa zis excedent (aproximativ 600.000 lei) care, de fapt, sunt bani alocaţi unei investiţii. Din motive care nu ţin de noi, investiţia a întârziat şi nici plăţi în avans nu puteam face. Aşa că am încheiat anul cu aceşti bani în cont, motiv pentru care ni s-a tăiat din bugetul pe 2020. Aproape toate primăriile păţesc la fel şi cred că acest mod greşit de calculare a excedentului bugetar trebuie schimbat urgent. În câteva zile, se fac 6 luni de când ne zbatem să facem faţă multitudinii de probleme cu care ne confruntăm cu un buget ciuntat semnificativ. A mai apărut şi pandemia aceasta şi oalele tot în capul primăriilor s-au spart. Totul pe umerii primăriilor, în situaţia în care s-a prelungit până la sfârşitul lui iunie şi termenul de plată a taxelor şi a impozitelor locale!”, a argumentat primarul din Cîineni. Ion Nicolae a reiterat şi faptul că localitatea sa, cu aproape 3000 de locuitori, a avut repartizat în 2020 un buget mai mic decât comune cu populaţie de 3 ori mai mică, ceea ce, într-adevăr, este absurd.

Articole Similare

Back to top button