Administratie

Primăria şi Spitalul din Drăgoeşti, părţi în proces la Curtea de Apel Piteşti

Primarul comunei Drăgoeşti, Emilian Isuf, şi directorul Spitalului de Neuropsihiatrie, Eduard Stanca, au ajuns la Curtea de Apel Piteşti.
Cei doi au ajuns să se judece după ce, în aprilie 2009, la spital, au fost scoase la concurs patru posturi nou înfiinţate. Nemulţumit de modul în care se ţin concursurile la spital, primarul Isuf a contestat examenul organizat de Eduard Stanca. Alesul din Drăgoeşti reclama în primăvara anului trecut faptul că posturile vacante nu au fost date publicităţii astfel încât oamenii din localitate să poată participa şi ei la concurs. „Eu ştiu că toate concursurile se anunţă ziar naţional sau local. Oamenii au venit la mine la primărie nemulţumiţi, chiar în dimineaţa examenului, şi m-am deplasat la spital să văd şi eu unde s-a afişat anunţul privind scoaterea la concurs a celor patru posturi. Şi n-am găsit nici un anunţ. Oamenii din Drăgoeşti sunt revoltaţi că niciodată nu ştiu de aceste posturi, că le ocupă alţii, din alte comune. La concurs, e omul şi postul. Sunt oameni care primesc ajutor social de la primărie şi au şi ei nevoie de un loc de muncă. Acum două luni de zile, a mai fost un concurs, şi aceeaşi poveste. Oamenii din Drăgoeşti au aflat de concurs după ce s-a ţinut. Nu cred că e corect ceea ce se întâmplă aici”, declara atunci primarul Isuf. După acest episod, Emilian Isuf l-a dat în judecată pe directorul Eduard Stanca. Instanţa de contencios administrativ de la Vâlcea i-a dat dreptate primarului. Conducerea Spitalului a făcut însă recurs la Curtea de Apel Piteşti, de unde se aşteaptă acum o decizie. Directorul Eduard Stanca a susţinut tot timpul că a parcurs toţi paşii legali atunci când a organizat concursurile la Spital. Instanţa va avea însă ultimul cuvânt.

Ioana Maior

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button