Administratie

Primăria Goleşti scoate pe SEAP lucrări de aproape 2 milioane de euro

Pe PNDL 2, printre altele, Primăria Goleşti a primit aprobare şi finanţare pentru introducerea reţelei de apă pe o lungime de 23 de kilometri. S-au încheiat deja procedurile pentru proiectare, iar acum se scoate la licitaţie, pe SEAP, execuţia lucrărilor. Valoarea proiectului se ridică la aproape 2 milioane de euro. Autorităţile locale au o parte de confinanţare pe care trebuie să o susţină de 500 mii lei. Speră ca licitaţia şi toate celelalte proceduri să se încheie până la finalul anului, iar în primăvara lui 2019 să înceapă lucrările. Prin această investiţie vor putea beneficia de reţeaua de apă locuitorii din 5 sate, respectiv din Popeşti, Gibeşti, Opăteşti, Giurgiuveni şi Vătăşeşti. Primarul Dumitru Ropină şi vicele Adrian Mitrache se aşteaptă ca anul viitor să mai primească finanţare pentru alte două proiecte importante, respectiv pentru introducerea reţelei de canalizare pe 13 kilometri, în Aldeşti, Blidari şi Popeşti centru, dar şi pentru modernizarea infrastructurii rutiere, respectiv pentru asfaltarea a peste 10 kilometri de drumuri, în satele Aldeşti, Blidari, Popeşti, Vătăşeşti, Giurgiuveni, Coasta şi Drăgăneşti. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button