Diverse

Prima înfrângere din „era Kovacs”

* campioana României a pierdut duelul cu Audi ETO Gyor şi s-a clasat doar pe locul al treilea la „Sparkassen-Ladies-Cup”, un puternic turneu amical care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute la Schmelz

La finele săptămânii trecute, pe 21 şi 22 august, Oltchim Rm. Vâlcea a participat la „Sparkassen-Ladies-Cup”, un puternic turneu amical care s-a desfăşurat la Schmelz, un oraş micuţ, cu aproximativ 17.000 de locuitori, situat în sud-vestul Germaniei. Alături de trupa antrenată de Peter Kovacs şi Aurelian Roşca, la această competiţie au mai fost prezente alte cinci echipe, cele mai importante fiind Audi ETO Gyor (Ungaria) – care a şi ocupat la final primul loc, Metz Handball (Franţa) şi Bayer Leverkusen (Germania). Toate meciurile din cadrul turneului de la Schmelz s-au desfăşurat în câte două reprize de câte 25 de minute fiecare.

Blomberg şi Thuringer n-au rezistat iureşului vâlcean

În prima fază a competiţiei, „galacticele” au fost repartizate în Grupa B, din care au mai făcut parte echipele germane HSG Blomberg-Lippe şi Thuringer Erfurt HC, în faţa cărora Oltchim s-a impus, aşa cum era de aşteptat, fără probleme.
Mai întâi, vâlcencele au trecut de HSG Blomberg-Lippe cu scorul de 31-21 (16-11), golurile campioanei României fiind marcate de Cristina Neagu (6), Ionela Stanca (4), Ramona Maier (4), Oana Manea (3), Iulia Curea (2), Yeliz Ozel (2), Roxana Han (2), Patricia Vizitiu (2), Adriana Nechita (2), Anastasia Pidpalova (2), Steluţa Luca (1) şi Valeria Beşe (1).
Oltchim s-a întrebuinţat mult mai serios în al doilea meci de la Schmlez, atunci când a înfruntat pe Thuringer Erfurt HC, fornaţie antrenată de fostul tehnician al Rulmentului Braşov, Herbert Muller. La capătul unei partide extrem de echilibrate, vâlcencele au reuşit totuşi să-şi treacă în cont încă o victorie, cu scorul de 26-23 (16-13). Au marcat pentru Oltchim: Valentina Ardean (4 goluri), Cristina Neagu (4), Ramona Maier (4), Yeliz Ozel (3), Adriana Ţăcălie (3), Gabriella Szucs (2), Ionela Stanca (2), Oana Manea (2), Steluţa Luca (1) şi Iulia Curea (1).
Oltchim s-a calificat astfel în semifinalele competiţiei de pe primul loc în Grupa B, iar în semifinale a dat peste Audi ETO Gyor, care a pierdut surprinzător duelul cu Metz Handball şi a ocupat astfel locul secund în Grupa B.

Unguroaicele de la Audi ETO Gyor şi-au luat revanşa

Deşi la Gyor, acolo unde s-a disputat „Szabella-Kupa”, handbalistele de la Oltchim au reuşit să le învingă pe jucătoarele pregătite de Csaba Konkoly (29-28), lucrurile au stat cu totul altfel la turneul de la Schmelz. Campioanele Ungariei şi României au oferit spectatorilor prezenţi un meci foarte încrâncenat, Anita Gorbicz (11 goluri marcate) şi colegele sale luându-şi revanşa după eşecul suferit pe teren propriu.
Audi ETO Gyor a învins cu 27-25, deşi la pauză Oltchim avea un avantaj de cinci goluri pe tabela de marcaj (13-8). Cele mai multe goluri pentru echipa vâlceană au fost înscrise de Cristina Neagu (8), celelalte reuşite din acest meci fiind semnate de Ionela Stanca (5), Yeliz Ozel (3), Adriana Ţăcălie (3), Iulia Curea (3), Adriana Nechita (1), Steluţa Luca (1) şi Gabriella Szucs (1).
Campioana României a suferit astfel prima înfrângere de cînd este pregătită de ungurul Peter Kovacs. În urma eşecului cu Audi ETO Gyor, vâlcencele au ratat prezenţa în finala competiţiei de la Schmelz, evoluând doar în finala mică, împotriva franţuzoaicelor de la Metz Handball.
Meciul cu Metz Handball nu a reprezentat decât „o joacă de-a şoarele şi pisica” pentru Oltchim, care şi-a depăşit categoric adversara, cu scorul de 22-17 (11-7). De această dată, Oana Manea şi Patricia Vizitiu au marcat cele mai multe goluri pentru campioana României (fiecare câte 6), restul fiind înscrise de Ramona Maier (3), Cristina Neagu (3), Iulia Curea (2) şi Anastasiya Pidpalova (2).

Yeliz Ozel, cea mai bună jucătoare a turneului de la Schmelz

* premiul pentru cel mai bun portar a revenit norvegiencei Katrine Lunde-Haraldsen, iar golghetera turneului a fost Anita Gorbicz, ambele jucătoare fiind legitimate la Audi ETO Gyor

Chiar dacă Oltchim a terminat doar pe locul al treilea turneul Sparkassen-Ladies-Cup de la Schmelz, jucătoarele echipei vâlcene s-au bucurat din plin de aprecierile specialiştilor din handbalul european prezenţi în Germania. La finele competiţiei, organizatorii au oferit şi câteva premii personale, iar printre remarcate s-a numărat şi turcoaica Yeliz Ozel, care a fost recompensată cu titlul de „cea mai bună handbalistă” a turneului de la Schmelz. Celelalte două distincţii au revenit unor jucătoare de la Audi ETO Gyor, echipă care a şi câştigat trofeul pus în joc: Katrine Lunde-Haraldsen a primit titlul pentru „cel mai bun portar”, iar Anita Gorbicz pentru „golgetera turneului” graţie celor 23 de goluri înscrise. La acest capitol, cele mai multe goluri pentru echipa vâlceană au fost marcate de Cristina Neagu (21).

Nici Oltchim n-a reuşit să câştige Sparkassen-Ladies-Cup

* echipele din România, urmărite de ghinion în Germania
* în 2003, Luminiţa Dinu a fost „cel mai bun portar” al turneului de la Schmelz

Niciuna dintre echipele româneşti care au fost prezente, de-a lungul anilor, la turneul amical de la Schmelz, nu au izbutit să ajungă nici măcar în finală, iar Oltchim a confirmat această „regulă”. Până acum, la turneul din Germania au mai participat Silcotub Zalău (2001), „U” Jolidon Cluj-Napoca (2007, 2008) şi Rulmentul Urban Braşov (2009).
Trebuie însă precizat faptul că în fiecare dintre cele două ediţii la care a fost prezentă, trupa din Cluj-Napoca, pregătită de Gheorghe Covaciu, a dat golghetera turneului: Carmen Amariei-Lungu (32 de goluri, în 2007) şi Roxana Joldeş (28 de goluri, în 2008). De asemenea, în 2009, portugheza Alexandrina Barbosa (care evolua la vremea respectivă pentru Rulmentul Urban Braşov) a cucerit trofeul de cea mai bună jucătoare a turneului, titlu pe care şi-l mai adjudecase o dată, în 2006, atunci când îmbrăca tricoul echipei Sagunto Valencia.
Altfel, pe când juca la Krim Eta Ljubljana, Luminiţa Dinu a fost declarată cel mai bun portar al turneului de la Schmelz (la ediţia disputată în 2003). Campioana Sloveniei a câştigat Sparkassen-Ladies-Cup de două ori consecutiv, în anii 2003 şi 2004.

Sparkassen-Ladies-Cup
Schmelz, 21-22 august

Sâmbătă, 21 august

• Rezultate

Grupa A
Audi ETO Gyor – Bayer Leverkusen            21-19 (11-11)
Audi ETO Gyor – Metz Handball                26-27 (14-15)
Bayer Leverkusen – Metz Handball                17-27 (10-15)

Grupa B
HSG Blomberg-Lippe – Thuringer Erfurt HC        19-27 (10-16)
Oltchim Rm. Vâlcea – HSG Blomberg-Lippe        31-21 (16-11)
Oltchim Rm. Vâlcea – Thuringer HC            26-23 (13-10)

• Clasamente

Grupa A
1. Metz Handball        4p. (54-43)
2. Audi ETO Gyor        2p. (47-46)
3. Bayer Leverkusen        0p. (36-48)

Grupa B
1. Oltchim Rm. Vâlcea    4p. (57-46)
2. Thuringer HC        2p. (50-45)
3. HSG Blomberg-Lippe    0p. (40-58)

Duminică, 22 august

• Semifinale:
Metz Handball – Thuringer HC                20-33 (10-19)
Oltchim Rm. Vâlcea – Audi ETO Gyor            25-27 (12-8)

• Finale:
Pentru locurile 5-6
Bayer Leverkusen – HSG Blomberg-Lippe            27-22 (11-11)
Pentru locurile 3-4
Metz Handball – Oltchim Rm. Vâlcea            17-22 (  7-11)
Pentru locurile 1-2
Thuringer HC – Audi ETO Gyor                21-22 (12-11)

Sparkassen-Ladies-Cup

Finale:
1993 (Saarbrucken): TV Lutzellinden – ASPTT Metz        22-21
1994 (St. Ingbert): ASPTT Metz – TV Lutzellinden        13-12
1995 (Schmelz): TV Lutzellinden – ASPTT Metz            17-14
1996 (Schmelz): TV Lutzellinden – ASPTT Metz            19-12
1997 (Schmelz): TV Lutzellinden – Byasen Trondheim        19-15
1998 (Schmelz): BVB Borussia Dortmund – Byasen Trondheim    22-22 (28-24, după prelungiri)
1999 (Schmelz): ASPTT Metz – BVB Borussia Dortmund        25-23
2000 (Schmelz): BVB Borussia Dortmund – TV Mainzlar        27-24
2001 (Schmelz): ASPTT Metz – ESB Besancon            19-16
2002 (Schmelz): Mar Valencia – TV Lutzellinden            23-22
2003 (Schmelz): Krim Eta Ljubljana – Metz Metropole        21-20
2004 (Schmelz): Krim Eta Ljubljana – TSV Bayer 04 Leverkusen    22-17
2005 (Schmelz): TSV Bayer 04 Leverkusen – Sagunto Valencia    22-22 (27-25, după prelungiri)
2006 (Schmelz): Sagunto Valencia – TSV Bayer 04 Leverkusen    26-20
2007 (Schmelz): BSV Bayer 04 Leverkusen – Handball Metz    22-18
2008 (Schmelz): 1. FC Nurnberg – Cercle Dijon            26-21
2009 (Schmelz): Handball Metz – Buducnost T-Mobile Podgorica    25-24
2010 (Schmelz): Audi ETO Gyor – Thuringer HC            21-22

Trofee câştigate:
TV Lutzellinden            4
ASPTT Metz / Handball Metz    4
BVB Borussia Dortmund        2
Krim Eta Ljubljana            2
Mar / Sagunto Valencia        2
TSV Bayer 04 Leverkusen        2
1. FC Nurnberg            1
Audi ETO Gyor            1

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button