Liga V

Prim Stroeşti – Olteţul Zătreni 1-4

Din nou şefă!

* echipa primarului Constantin Liţoiu a revenit în fruntea clasamentului, profitând de înfrângerea suferită de popeştenii lui Sima

De insuccesul consemnat de AS 2009 Popeşti în runda recent disputată a profitat formaţia primarului Constantin Liţoiu, Olteţul Zătreni, care s-a impus cu scorul de 4-1 la Stroeşti, astfel că a revenit în fruntea clasamentului seriei a IV-a. În ciuda scorului înregistrat, meciul nu a fost foarte uşor pentru echipa oaspete, care la un moment dat s-a văzut condusă. Ultima clasată a reuşit să deschidă scorul, însă golgheterul Iulian Cercel a restabilit egalitatea până la pauză. Jocul s-a înteţit, în debutul părţii secunde răsărind şi sămânţa de scandal. Oaspeţii au primit un penalti, lovitura de pedeapsă fiindu-le acordată pentru un henţ comis de un apărător gazdă pe propria linie de poartă. S-a dictat eliminarea jucătorului pentru împiedicarea înscrierii unui gol, iar Olteţul a trecut la timonă graţie penaltiului transformat de acelaşi Iulian Cercel. Gazdele s-au arătat nemulţumite de cele întâmplate, au protestat la decizia arbitrilor, însă au fost nevoite să reia jocul. În inferioritate numerică, Prim Stroeşti n-a mai reuşit să aibă prea multe realizări. Adi Vîlcu a dus scorul la 3-1, iar Paul Bodescu a închis tabela la scorul de 4-1 pentru Olteţul Zătreni, care astfel a preluat şefia în serie. (L.S.)

Articole Similare

9 Comments

  1. Dupa ce au aratat la stroesti cei de la Oltetul nu meritanici pe departe sa promoveze in liga a IV-a.Continui sa sper ca cei de la AS Popesti vor reusi sa promoveze

  2. cine spune asta???????ai jukat duminik???ala era teren cu iarba pan la burta….gropi marii acoperite cu iarba…etc…ptr cultura mea generala pls sa zici si mie pe ce post ai jukat?????nu mai zic nimic doar ca HAI OLTETZU…si TINE MINTE SUNTEM SINGURA ECHIPA CARE SI A APARAT (A JUKAT) FIECARE MECI CORECT NU CA CEI PE CARE II RIDICI U IN SLAVI ,,CEI CARE DAU BANI LA TOATE ECHIPELE…DAK E VREO ECHIPA CARE NU A FOST RUGATA CU BANI DE CEI DE LA AS… VA ROG SA SPUNE TI AICI…ASTA E …

  3. multumim Addy pt incurajare dar se pare ca mafia din fotbal este prezenta si aici la noi si nu intotdeauna promoveaza cei mai buni ci aceea care au mai multe „cunostiinte”

  4. Stroestii nu au jucat nimic,au vrut doar sa ne arate ca pot sa ne rupa picioarele,dar noi ne’am vazut de joc,asa cum o sa facem si de acum inainte….dac o sa promovam o sa fim cei mai buni….ca de obicei… 😉

  5. esty un ***** cercel…*****…poi cum sa rugam cu bani noi ma?gradistea numai pt voi au jucat duminica…dar totusi dak vroiam sa castigam meciul ala il castigam cu o lada de bere…intreaba spectatorii bai desteptule si nu va mai da-ti in spectacol k sunteti niste ciobani toata echipa…nu mai esty prieten cu postasu acum?te-ai imprietenit cu cosmin(florescu)…prostovane…

  6. Cercele,te credeam baiat destept.Adu-mi tu unul care a primit bani de la AS2009 Popesti si atunci,daca terminam pe primul loc,ti-l cedam fara vreo pretentie.

  7. bai iulian…esti un copil cuminte,inteligent si sti si cu mingea din ce am vazut…da vocabularul tau lasa de dorit…sa nu mai faca as 2009 puncte in toate sezoanele viitoare cati bani a dat la vreo echipa sau la vreun arbitru!!! iar dak voi o sa promovati…(doamne fereste) o sa va faceti de ras k de obicei si echipe precum damila,perisani,flacara,etc,etc o sa vina escortate de jandarmi ca acu` 2 sezoane cand asa veneau de frica…pt k asa se joaca fotbalu` acolo….15 % in teren 85% pe margine…noi s fim sanatosi! si pt dj addy respect! v pupa jan`

  8. sa inteleg k nici in ultima etapa nu ati facut lucruri necurate????pt k am inteles k saldi nu se prezinta???????????

  9. iar ref la as2009popesti>>care te intitulezi asa pot sa spun q tarie,snt sigur de asta
    k experti sunt cu 2 clase peste voi…..dk era portaru…albici parkil cheama…erau promovati …fc pariu…hai sa castige cei mai curati…sa promoveze cei mai curati,si mai buni…asta e fotbalu…uni tac si alti fac…dr DUMNEZEU E SUS SI VEDE TOT

Lasă un răspuns

Back to top button