Liga IIIFotbal

Pregătiri intense în Treapt, sub comanda noilor antrenori! ”Olarii” vor disputa primul amical pe 2 august

Flacăra Horezu și-a reluat pregătirile de la începutul săptămânii trecute, odată cu anunțul FRF, care a răspuns pozitiv solicitării venită de la formația vâlceană și i-a oferit locul dorit, în Liga a III-a. Antrenamentele au fost conduse de noii antrenori, Adrian Popa și Marian Deaconescu, tehnicieni apreciați în Treapt, care au obținut și în trecut rezultate bune. La Horezu, Adrian Popa va avea aceeași calitate, de antrenor-jucător. Nu a venit singur de la Dăești. Pe el și Marian Deaconescu l-au mai urmat și jucătorii Gabriel Precup și Ovidiu Popescu. Din vechea gardă, de la Horezu, au rămas: Nistor, Trașcă și portarii Rareș Sporea și Ștefan Popa. La antrenamentele Flacărei sunt mulți jucători, însă conducerea așteaptă ca transferurile acestora să fie perfectate pentru a-i putea anunța. ”Olarii” sunt în cantonament săptămâna aceasta. Vor disputa un prim meci amical pe 2 august. Vor întâlni o echipă de Liga a III-a, CS Afumați. Toate adversarele din perioada premergătoare începerii campionatului vor fi de nivelul Ligii a III-a. Pe 6 august, Flacăra va întâlni o fostă colegă de serie, pe Petrolul Potcoava, pe 10 august va juca împotriva formației antrenată de Adi Dulcea, Unirea Bascov, pe 13 august va înfrunta Muscelul Câmpulung, iar pe 20 august, va disputa ultimul amical. Adversarul este, deocamdată, necunoscut. Startul Ligii a III-a, după cum se cunoaște, se dă pe 28 august.

Articole Similare

Back to top button