Liga IV

Patru goluri în 20 de minute şi apoi nimic…

AS ŞIRINEASA – OLTEŢUL ZĂTRENI 4-0

AS Şirineasa a jucat săptămâna trecută două meciuri în compania unor adversare inferioare din punct de vedere valoric, însă deşi n-a primit niciun gol, n-a acumulat decât 4 puncte în cont. Motivul? Elevii lui Puiu Niţulescu n-au reuşit să treacă, în runda intermediară, de „barajul” de la Păuşeşti Măglaşi, acolo unde fotbaliştii de la Unirea au făcut un meci cu adevărat mare, aşa cum a ţinut să remarce însuşi Petre Brănescu, vicepreşedintele echipei de pe ultimul loc din Liga a IV-a.
Cu Olteţul Zătreni, jucătorii de la AS Şirineasa s-au răzbunat însă din plin pentru semie-eşecul de la Păuşeşti Măglaşi şi au obţinut o victorie categorică, evidenţiată şi de scorul final, 4-0, care putea fi însă mult mai mare. Soarta meciului de la Ioneşti a fost decisă practic în primele 20 de minute de joc, atunci când trupa antrenată de Puiu Niţulescu a marcat de patru ori, iar apoi nu a mai lăsat adversarilor nicio speranţă de a reveni. Doar ratările au făcut ca scorul final să nu fie mai mare, iar AS Şirineasa să nu stabilească un adevărat record în Liga a IV-a!

Ghinioanele se ţin lanţ de trupa din Zătreni
* atacantul Laurenţiu Vâlcu s-a accidentat grav la începutul meciului de la Ioneşti şi va rata finalul sezonului

Pentru Olteţul Zătreni, pe lângă înfrângerea pe care a suferit-o la Ioneşti, meciul cu AS Şirineasa a fost nefast şi dintr-o altă provinţă. Şi anume din pricina accidentării grave a atacantului Laurenţiu Vâlcu (fiul antrenorului Nicolae Vîlcu), după doar cinci minute de joc. Din acest motiv, echipa din sudul judeţului a rămas şi fără antrenor, Vîlcu însoţindu-şi băiatul la spitalul din Rm. Vâlcea, pentru a fi sigur că va primi îngrijirile medicale de rigoare. „Accidentarea nu s-a datorat unui atac periculos al vreunui adversar. În urma unui duel la mijlocul terenului, Laurenţiu a acuzat dureri groaznice la genunchi, probabil din cauza unor probleme mai vechi. De această dată, accidentarea este destul de gravă, aşa că va fi nevoit să stea pe tuşă câteva luni, sezonul actual fiind practic încheiat pentru el”, ne-a spus Nicolae Vîlcu.
Ghinionul pare că s-a propăşit la Zătreni în acest an, Laurenţiu Vâlcu fiind cel de-al doilea atacant pe care Olteţul îl pierde în 2011. Aşa cum se cunoaşte, în pauza competiţională din iarnă, Iulian Cercel s-a accidentat la fel de grav în timpul unui amical şi nu a mai putut fi folosit în retur.

Nicolae Vîlcu, antrenor Olteţul Zătreni:
„Dacă nu vom câştiga meciul cu Dinamo, şansele de a ne salva se vor reduce considerabil”

Chiar şi în aceste condiţii, antrenorul Nicolae Vâlcu nu-şi pierde speranţa şi spune că va reuşi până la urmă să salveze echipa de la retrogradare, deşi distanţa dintre Olteţul Zătreni şi locul 14, care asigură „supravieţuirea” la acest nivel, s-a mărit acum la cinci puncte. „Handicapul n-ar fi greu de recuperat, numai că e nevoie ca toţi jucătorii pe care-i mai avem în lot să fie prezenţi meci de meci, ceea ce, din păcate, în acest moment nu se prea întâmplă, accidentările şi problemele personale afectându-ne etapă de etapă. Dacă ne vom baza în continuare pe fotbalişti tineri şi lipsiţi de experienţă nu cred că vom putea să ne salvăm. Dacă nu vom câştiga meciul cu Dinamo 2007 Rm. Vâlcea, din următoarea etapă a Ligii a IV-a, şansele noastre de a evita retrogradarea se vor reduce considerabil”, a mai afirmat Vâlcu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button