Liga IV

Nicio surpriză în Treapt

FLACĂRA HOREZU – COZIA CĂLIMĂNEŞTI 4-3

* echipa antrenată de Vicenţiu Marinescu a câştigat duelul de sâmbăta trecută chiar mai clar decât o arată scorul final

Flacăra Horezu a bifat cea de-a treia victorie consecutivă (şi, respectiv, a patra din retur), după ce s-a impus, în Treapt, împotriva echipei Cozia Călimăneşti. „În ciuda scorului strâns, a fost o victorie fără istoric. Oaspeţii au revenit de la 4-1 la 4-3, dar abia după ce am făcut câteva schimbări înm unsprezecele de bază”, ne-a spus Vicenţiu Marinescu la finele partidei de sâmbăta trecută. Tehnicianul trupei din Horezu a mai afirmat că elevii săi şi-au propus să câştige şi următorul meci din campionat, cu Unirea Păuşeşti Măglaşi, care va avea loc chiar în runda din Ajunul Paştelui, pe terenul codaşei Ligii a IV-a.

Marian Deaconescu, antrenor Cozia Călimăneşti:
„În curând, vom începe să culegem şi noi primele puncte în campionat”

Situaţia Coziei Călimăneşti se complică pe zi ce trece după schimbările radicale care au avut loc în iarnă. Echipa din staţiune e formată în prezent doar din juniori lipsiţi de experienţă şi nu are deloc rezultate. Cu toate acestea, antrenorul Marian Deaconescu nu se teme şi spune că în curând vor urma şi victoriile. „Suntem pe drumul bun, aşa cum am prezis, în curând vom începe să culegem şi primele puncte în campionat, care ne vor ajuta să menţinem trupa pe linia de plutire, adică în Liga a IV-a”, ne-a precizat Deaconescu.
În opinia tehnicianului de la Cozia Călimăneşti, principala cauză a înfrângerii a reprezentat-o, din nou, din lipsa unui portar experimentat, titularul Borţa urmând a reveni între buturi abia din această săptămână. „Încep meciurile mai accesibile, iar pentru noi va fi un avantaj faptul că vom avea între buturi şi un portar experimentat”, a subliniat Marian Deaconescu.

Deaconescu îi va lăsa locul pe bancă lui Ion Lazăr

Marian Deaconescu nu va fi prezent la meciul pe care Cozia Călimăneşti îl va disputa la finele săptămânii, în următoarea etapă a Ligii a IV-a, pe teren propriu, cu Victoria Frânceşti. În locul său, pe banca tehnică a echipei din staţiune se va afla Ion Lazăr, nimeni altul decât antrenorul principal de la FC Oltchim. „Rocada” se va produce din cauza faptului că Marian Deaconescu va pleca la un turneu în Franţa, cu grupa de juniori născuţi în 1996, pe care o antrenează la FC Oltchim chiar Ion Lazăr.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button