Diverse

Până la finalul sezonului,

Chimistele vor folosi gratuit Sala Sporturilor „Traian”

Primul care a sărit în ajutor Oltchim-ului, la auzirea veştii că echipa s-ar putea destrăma, a fost directorul Direcţiei pentru Sport şi Tineret a judeţului Vâlcea, Paul Dinu. Acesta a precizat că va pune la dispoziţia Oltchim-ului, în continuare, Polivalenta vâlceană, fără a cere ceva în schimb, prin această măsură încercând să determine oamenii de afaceri şi chiar autorităţile judeţene să intervină pentru a sprijini clubul de handbal vâlcean, astfel încât acesta să continue la acelaşi nivel ca şi până acum. „Am avut o discuţie cu domnul Gavrilescu şi am fost informat de trista problemă care a lovit sportul vâlcean. Din ceea ce am înţeles, conducerea societăţii Oltchim a hotărât să nu mai sprijine echipa, pentru că sunt probleme financiare. În aceste condiţii, consider că noi toţi avem o datorie faţă de acest club, având în vedere faptul că este un brand deja şi să nu mai vorbim doar despre o simplă echipă de handbal. Pentru acest lucru fac un apel către toţi oamenii de bine din Vâlcea, să ni se alăture, să sprijinim această echipă. Eu vin cu un exemplu personal. Începând de acum, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret va pune la dispoziţie, cel puţin până la finele anului, baza materială de la Sala Sporturilor „Traian”, echipei de handbal Oltchim, cu titlu gratuit, fără nici o pretenţie materială. Ceea ce se întâmplă acum la Oltchim reprezintă o problemă a sportului vâlcean şi am considerat că noi trebuie să fim primii care să dăm un exemplu. Suntem însă prea mici şi nu putem sprijini Oltchim-ul la nivelul pe care ni l-am dori şi de aceea apelăm şi la ceilalţi factori de decizie din judeţul nostru, la conducerea acestuia, la oamenii de afaceri, pentru a investi împreună în handbal, astfel încât să ţinem această echipă. Ar fi păcat să se destrame! Eu cred că e uşor să distrugi ceva când este atât de sus şi e mai greu să o aduci şi să o menţii acolo, la un nivel înalt. Sper ca exemplul nostru să fie urmat şi de alţii. Deocamdată, atât putem face! Am convingerea că problemele se vor rezolva în următoarea perioadă”, a spus Paul Dinu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button