Economie

Ovidiu Popa: încă un pas pentru independenţa energetică, stabilitate şi facturi mai mici pentru populaţie

Viceliderul PNL Vâlcea Ovidiu Popa spune că una dintre preocupările Guvernului condus de premierul Ciucă Nicolae şi ale partidului din care face parte continuă să fie dezvoltarea sectorului energetic în România şi a capacităţilor de producere a energiei din surse curate şi nepoluante.
Unul dintre scopuri este şi acela ca românii să fie protejaţi şi să plătească facturi cât mai mici la energie. „În această linie, se înscrie şi semnarea, zilele trecute, a Acordului de sprijin pentru dezvoltarea Proiectului strategic naţional – Unităţile 3 şi 4, de la Cernavodă, între statul român şi Nuclearelectrica. Documentul reprezintă angajamentul ferm al statului român pentru ducerea la bun sfârşit a acestui proiect, ajuns în prezent în cea de-a doua etapă. Peste tot în lume, asigurarea energiei necesară populaţiei şi economiilor a devenit o preocupare majoră şi – slavă Domnului ! – la noi, iată, Guvernul condus de PNL a făcut paşi importanţi pentru independenţa pe care ne-o dorim din acest punct de vedere. În ultimul an, s-au făcut paşi importanţi în tot ce înseamnă protejarea consumatorilor români, dezvoltarea sistemului energetic şi atingerea obiectivului nostru privind independenţa energetică. Planurile pe termen lung şi investiţiile stabilite ne vor asigura necesarul de consum, în continuă creştere, pentru o economie şi o societate aflate pe calea dezvoltării durabile. În acest context, dezvoltarea Proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavoda, cum spunea şi premierul Ciucă, este o investiţie necesară României viitorului şi va acoperi peste o treime din necesarul energetic estimat pentru anii 2030 şi 2031. Extinderea capacităţii de producţie de la Cernavodă înseamnă şi menţinerea unui număr de peste 20.000 de locuri de muncă”, a detaliat viceliderul PNL Vâlcea Ovidiu Popa. Reprezentantul PNL a adăugat că alături de proiectul unităţilor 3 şi 4, dezvoltarea tehnologiei bazată pe Reactoarele Modulare Mici (SMR) va plasa România în poziţia de lider al energiei curate şi sigure. „Mizăm în continuare pe sprijinul Statelor Unite ale Americii (SUA) pentru dezvoltarea programului nuclear civil, unul din pilonii pe care vom consolida profilul energetic al României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu ţintele de decarbonizare. Finanţarea americană de 4 miliarde de dolari şi operaţionalizarea deja realizată a simulatorului SMR de la Universitatea Politehnică Bucureşti oferă, în egală măsură, resursele financiare necesare demarării primului proiect de acest tip după cel din SUA, dar şi acces la înaltă tehnologie pentru studenţii români de azi, viitorii experţi care vor opera aceste surse de producere a energiei. La fel de valoros pentru atingerea obiectivelor noastre este sprijinul european şi salutăm decizia luată de Fondul pentru Modernizare al Uniunii Europene de a investi 2,4 miliarde de euro pentru a impulsiona tranziţia verde. Cu investiţii suplimentare de 1,1 miliarde de euro, România este principalul beneficiar al acestei decizii”, a conchis Ovidiu Popa.

Articole Similare

Back to top button