AdministratieEveniment

Dumbravă a început pregătirile pentru sărbătoarea „Pe fir de borangic” – ediţia 7

Şi în comuna Stoeneşti au început pregătirile pentru sărbătoarea locală anuală. Anul acesta, „Pe fir de borangic” ajunge la ediţia cu numărul 7. Evenimentul va avea loc duminică, pe 9 iulie, iar primarul Gheorghe Dumbravă face tot ceea ce îi stă în putere ca localnicii să se simtă cât mai bine. Pentru ca atmosfera să fie cât mai frumoasă, edilul a tratat cu Asociaţia Culturală Tradiţii Vâlcene să se ocupe de programul artistic. Conform primelor informaţii, organizatorii vor aduce la Stoeneşti câteva dintre cele mai bine cotate formaţii instumentale din zona nostră. Pe scenă vor urca şi solişti vocali foarte îndrăgiţi şi ansambluri renumite în regiune. Deşi programul nu a fost finalizat, se pare că, pe listă, se regăsesc trupa Melody, Alin Gabriel Matei, Irina Maria Birou, Alina Darap Achim, Cristian Bănăţeanu, Eugenia Filip, dar şi Letiţia Moisescu.

Articole Similare

Back to top button