Liga V

Oltul Dăeşti a petrecut cu tocan de oaie după ultimul meci oficial din 2017

După ultimul meci oficial din acest an, câştigat cu scorul de 3-2, contra celor de la ACS Vâlcea Sport, fotbaliştii de la Oltul Dăeşti s-au pus pe petrecere. Ei au organizat, la Fedeleşoiu, banchetul de sfârşit de an, în care au demonstrat că sunt um grup unit. Din meniu, nu a lipsit tocanul de oaie, vinul, berea, dar şi alte băuturi alese. „Îmi pare rău că nu am fost prezent la banchet. Le mulţumesc colegilor că au dedicat ultima victorie mie şi lui Sergiu Marin, care ne-am aniversat zilele de naştere pe 18 şi, respectiv, 19 decembrie. Noi nu ne-am propus să facem cine ştie ce performanţă în campionat. Vrem să ne simţim bine şi să ne bucurăm de fotbal”, a spus Ionuţ Ciucă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button