Volei

Suspansul continuă în finala Diviziei A de baschet masculin

• scor egal în duelul dintre Asesoft şi Mobitelco (2-2)

După ce şi-au împărţit victoriile în primele două partide disputate la Ploieşti, cele mai bune echipe de baschet masculin din România nu s-au departajat nici după meciurile disputate săptămâna trecută la Cluj-Napoca, iar scorul se menţine egal în finala play-off-ului Divizia A (2-2). Gazdele de la Mobitelco s-au impus în al treilea meci cu 77-68, pentru ca Asesoft Ploieşti să-şi ia revanşa în următoarea dispută (82-75). Al cincilea joc se va disputa joi, 29 mai, pe terenul echipei prahovene. Ulterior, mai precis luni, 2 iunie, va avea loc un alt meci, în Ardeal. Dacă scorul întâlnirilor directe va fi în continuare egal atunci meciul decisiv se va disputa joi, 5 iunie, la Ploieşti. Aşa cum se cunoaşte, finala masculină se dispută după sistemul cel mai bun din 7 meciuri.

Altfel, la finele săptămânii trecute s-a decis echipa care-a ocupat ultimul loc pe podiumul Diviziei A. Acesta a revenit trupei antrenate de germanul Peter Schommers, Atlassib Sibiu, care-a dispus acasă de Rapid Bucureşti, cu 95-80. Ardelenii s-au impus la general cu 2-1 şi-au intrat în posesia medaliilor de bronz.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button