Diverse

O antrenoare de volei a condus echipa de handbal de la Energetic spre un succes în campionatul de junioare I

Cea mai mare parte a junioarelor III care au câştigat anul trecut campionatul la categoria lor de vârstă joacă acum pentru Grupul Şcolar Energetic şi în campionatul de junioare I, acolo unde contează doar prestaţia şi rezultatul din teren, mai puţin rezultatele oficiale (pentru că există posibilitatea ca, în cazul unor contestaţii, orice meci să fie omologat la „masa verde”, cu 10-0 pentru adversare, datorită neîndeplinirii criteriului legat de vârstă). Deşi sunt mai mici decât adversarele lor, handbalistele de la Energetic reuşesc să facă faţă ritmului şi la acest nivel. Ultima demonstraţie a valorii lor au avut-o duminică, 16 octombrie, când au întâlnit pe teren propriu echipa LPS Tg. Jiu. În lipsa antrenorilor Aurelian Roşca (care a făcut deplasarea cu Oltchim-ul în Spania, pentru meciul cu Itxako, din Liga Campionilor) şi Marius Dănuleţ (care a arbitrat în week-end), dar şi a lui Ionel Gheorghe (plecat să antreneze în Insulele Feroe), handbalistele de la Energetic au fost conduse de pe margine de o antrenoare de volei de la Energetic. Aceasta a reuşit să aşeze bine echipa, care la un moment dat conducea cu 18-9. S-au făcut apoi nişte schimbări care au dereglat un pic sistemul şi diferenţa s-a micşorat între vâlcence şi gorjence (25-23). A fost momentul în care portarul Monica Sîrbu a încununat o evoluţie foarte bună cu o intervenţie de excepţie la o lovitură de la 7 metri obţinută de formaţia oaspete. Sîrbu s-a opus golului şi a dat încredere grupării vâlcene care, revenită la formula de bază, a reuşit până la urmă să se impună cu scorul de 32-28. În următoarea etapă, care are loc joi, 20 octombrie, echipa de junioare I de la Energetic va juca în deplasare, pe terenul echipei LPS Slatina. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button