Diverse

Noua bază sportivă din Valea Albă va fi la dispoziţia tuturor cetăţenilor din Dăeşti, nu doar a celor două echipe de fotbal

Pe terenul de la Fedeleşoiu nu s-a mai jucat fotbal din iarna anului trecut. A trecut mai bine de o jumătate de an de atunci. În această perioadă, suprafaţa de joc a putut fi refăcută. Acum arată impecabil.

”În limita posibilităţilor şi a bugetului, am făcut unele îmbunătăţiri la baza sportivă din Fedeleşoiu. Am intervenit inclusiv pentru refacerea gazonului. Terenul arată acum mai bine ca oricând. În scurt timp, vom putea da în folosinţă şi o altă bază sportivă. Este vorba despre cea din Valea Albă. Terenul a fost împrejmuit, vestiarele sunt gata, s-a făcut branşamentul la reţeaua de apă, la energia electrică, iar în câteva zile se montează boilerul şi panoul solar. Avem acolo vestiare atât pentru echipe, cât şi pentru arbitri. Au mai rămas de montat porţile. Terenul a fost şi el însămânţat. A dat iarbă peste tot, dar nu putem noi anticipa când se va putea intra pe noua bază sportivă. Aşteptăm să ni se predea amplasamentul, să facem recepţia la terminarea lucrărilor şi apoi vom putea vorbi despre acest obiectiv. Cert este că de noua bază sportivă din Dăeşti vor dispune atât cele două echipe de fotbal din localitate, cât şi ceilalţi cetăţeni ai comunei noastre care vor să facă sport. Bineînţeles, totul în baza unui program bine pus la punct, care să ne permită să întreţinem aşa cum trebuie acest obiectiv. Lângă baza sportivă vom amenaja şi un loc de joacă pentru copii”, a anunţat George Popolan.

Articole Similare

Back to top button