Diverse

Naţionala de handbal feminin şi-a aflat primii adversari de la Cupa Mondială

Norvegia, Germania şi Franţa, vor fi primii adversarii pentru echipa naţională a României în tentativa acesteia de a-şi apăra trofeul câştigat la ultimele două ediţii ale Cupei Mondiale din Danemarca. Cupa Mondială reprezintă o întrecere amicală, organizată de obicei înaintea marilor competiţii de pe continent sau chiar de pe mapamond, la care iau parte echipe naţionale puternice, de renume în handbalul feminin, care au obţinut performanţe notabile în ultimii ani. Gruparea lui Radu Voina şi Luminiţa Dinu reprezintă deja o invitată constantă la această competiţie organizată de Federaţia de Handbal din Danemarca. În acest an, alături de echipa gazdă şi prima reprezentativă a ţării noastre, câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei Mondiale, vor mai lua startul la întrecere Spania, Suedia, Norvegia, Germania, Franţa şi Rusia. Cele opt echipe au fost repartizate în două grupe. Din prima face parte şi România, care va lupta în primă fază, între 20 şi 22 septembrie, pentru a-şi demonstra supremaţia, cu Franţa, Germania şi Norvegia (selecţionată pe care naţionala ţării noastre a învins-o în finala de anul trecut). Dacă vor reuşi să se situeze pe unul dintre primele locuri din grupa A, Brădeanu şi compania vor juca în semifinalele Cupei Mondiale. Finala competiţiei din Danemarca a fost programată să se desfăşoare pe 25 septembrie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button