Diverse

Muzică bună, surprize şi premii pentru cuplurile longevive şi sportivi, duminică, la Ziua Comunei Stoileşti

Duminică, pe 1 septembrie, primarul Florin Ionescu şi Consiliul Local Stoileşti organizează ziua acestei localităţi. Sărbătoarea va începe la ora 14.00 cu un spectacol de muzică populară susţinut de artiştii Emilia Dorobanţu, Gelu Voicu şi Maria Militaru, acompaniaţi de Dan Albulescu & Costel Ghinea Band. Pe scena de la Stoileşti, va urca şi Ane Mary, alături de încântătoarele sale dansatoare.

Cu ocazia Zilei Comunei Stoileşti, primarul Florin Ionescu va oferi şi câteva premii. Înainte de toate, va recompensa cele 12 cupluri care, în această perioadă, au împlinit 50 de ani de căsnicie, dar şi echipele clasate pe primele locuri la campionatul de fotbal desfăşurat pe 25 august. Competiţia a fost câştigată de echipa satului Bârsoiu, dar şi jucătorii din Urşi, Stoileşti şi Geamăna au avut o presaţie foarte bună.

La evenimentul din acest week-end, alături de Florin Ionescu vor fi preşedintele Consiliului Judeţean – Constantin Rădulescu, prefectul Florian Marin, deputatul Eugen Neaţă, precum şi primari din zonă, şefi de instituţii, consilieri locali, jurnalişti, posibil şi ministrul Bogdan Matei, care, de altfel, pentru Cupa Stoileştiului la fotbal, a asigurat brigada de arbitri, scutindu-i pe organizatori de o cheltuială deloc de neglijat.

Articole Similare

Back to top button