Liga 6

Minerul Costeşti va disputa o „dublă” cu Voinţa Budeasa

Vicecampioana Superligii vâlcene şi-a reluat pregătirile în această săptămână. La antrenamentele de pe Oltchim au fost prezenţi aproape toţi jucătorii din sezonul trecut (exceptându-i pe Andrei Dima, plecat la Dăeşti şi Alin Bunescu, care va merge la AS Băile Olăneşti), dar şi câţiva dintre cei pe care Marius Vlădoi şi Sergiu Holtei îşi doresc să-i legitimeze în perioada următoare. În week-end, mai exact sâmbătă, 20 iulie, Minerul Costeşti va disputa şi un prim meci amical. Elevii lui „Ţeţe” Vlădoi vor juca, în deplasare, cu Voinţa Budeasa. La mijlocul săptămânii viitoare, mai exact miercuri, 24 iulie, vicecampioana Ligii a IV-a din Argeş va întoarce vizita vâlcenilor. Partida ar urma să se joace după-amiază, de la ora 18.30. Ulterior, „minerii” vor mai disputa şi alte partide de verificare. Dintre cele stabilite deja, amintim meciul din 3 august, de la Horezu, cu Flacăra. O săptămână mai târziu, pe 10 august, formaţia primarului Toma Peştereanu va da piept, în deplasare, cu Ştiinţa Turceni, din judeţul Gorj.
Între toate aceste partide de verificare, în programul vicecampioanei se va „strecura” şi un meci oficial. Miercuri, 31 iulie, Minerul Costeşti va juca în faza I naţională a Cupei României. Faza a doua este programată pe 14 august, iar cea de-a treia, pe 28 august. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button