Liga III

”Minerii” vor să bage Craiova în ”groapă”

Minerul Costeşti are o nouă posibilitate de a obţine o victorie de moral în play-out-ul Ligii a III-a. Vineri, 8 aprilie, va juca al doilea meci pe stadionul Brothers. De la ora 17.00, trupa lui Marius Vlădoi va înfrunta echipa de pe locul 4 din play-out, pe Universitatea Craiova 2. Adversara nu e o sperietoare. ”Satelitul” formaţiei din Bănie mizează pe mulţi jucători tineri, din propria academie, dar pot fi rulaţi şi fotbalişti din angrenajul primei echipe, de Liga I. ”Minerii” speră să profite de avantajul terenului propriu, de sprijinul propriilor suporteri şi să se bucure, totuşi, de succes, unul care o poate băga în ”groapă” pe Craiova, o poate aduce pe loc de retrogradare. Dacă Minerul câştigă, iar Horezu se impune în duelul cu Potcoava, ”olarii” trec pe locul 4, iar Craiova merge pe 5. Costeşti rămâne pe 6, însă cu 9 puncte poate prinde curaj. Mai sunt în joc 27 de puncte până la final.

Articole Similare

Back to top button