Diverse

Memorialul „Constantin Tită”, ultima competiţie din 2010

* înainte de a intra în 2011, Oltchim va avea parte de câteva meciuri amicale, în compania formaţiilor Tomis Constanţa, HCM Ştiinţa Baia Mare şi HCM Roman
* „galacticele” se vor bucura şi de câteva zile de vacanţă, reunirea lotului fiind programată pentru 3 ianuarie

„Chimistele” se vor putea bucura de sărbătoarea Crăciunului. Vor avea liber pe 24, 25 şi 26 decembrie, însă vacanţa nu se prelungeşte până după Anul Nou. Handbalistele de la Oltchim se vor reîntoarce în sala de joc în vederea disputării ultimei competiţii din 2010. În zilele de 28 şi 29 decembrie va avea loc în Sala Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea, o nouă ediţie a Memorialului „Constantin Tită”. Oltchim a invitat pentru această întrecere amicală formaţiile HCM Baia Mare, HCM Roman şi Tomis Constanţa. Astfel, şi-a respectat şi una dintre promisiunile făcute în urmă cu două luni, o dată cu transferul Melindei Geiger. Oficialii formaţiei din Baia Mare, printre condiţiile impuse pentru a o ceda Oltchim-ului pe Geiger, au inclus şi o solicitare de a fi invitaţi la diferite turnee organizate de Oltchim. Memorialul „Constantin Tită” a fost prima oportunitate pentru oficialii echipei vâlcene de a-şi onora angajamentul. După acest turneu vor urma alte câteva zile de pauză, până pe 3 ianuarie, când se vor relua pregătirile pentru campionatul intern şi Liga Campionilor. „Fetele de la Naţională vor avea vacanţă pe 21 şi 22, iar apoi toate vor avea liber pe 24, 25, 26, reunirea lotului fiind programată pentru 27 decembrie, seara, în vederea acestui turneu, Memorialul „Constantin Tită”, de pe 28 şi 29 decembrie. Apoi vor mai primi liber câteva zile, cu ocazia Anului Nou, iar din 3 ianuarie 2011 se va intra în linie dreaptă. Avem cinci meciuri în Liga Naţională. În 9 ianuarie se reia campionatul intern cu jocul de acasă, cu Zalăul, mai urmează încă patru meciuri, iar apoi, în 6 februarie, începe luna de foc. Avem trei jocuri în Liga Campionilor, dintre care două le vom disputa acasă şi unul în deplasare, la Itxako. Sperăm că rezultatele vor fi cele pe care ni le dorim”, a spus Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului chimist.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button