DiverseAlte sporturi

Marinela Mazilu, campioană naţională absolută la skeleton

Săptămâna trecută, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Bob, Sanie şi Skeleton. În lipsa unei pârtii adecvate în România, practicanţii sporturilor de iarnă din ţara noastră, la nivel profesionist, s-au mutat în Austria, la baza olimpică de la Igls (Innsbruck). Printre cei peste 100 de participanţi la Naţionale, s-a regăsit şi vâlceanca Maria Marinela Mazilu, care este legitimată la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, dar este originară din Mihăeşti. În Austria, aceasta şi-a adjudecat o nouă medalie de aur. A cucerit titlul naţional la skeleton. Nu e o surpriză. La skeleton nu are adversar pe plan naţional. De nouă ani, e campioană absolută în România. Concursul de la Igls a avut loc în după-amiaza zilei de 22 decembrie. După Naţionale, Marinela Mazilu s-a întors acasă şi şi-a petrecut sărbătorile alături de fratele său, Marinel Mazilu (jucător şi antrenor, alături de Cristi Rădulescu, la echipa de fotbal AS Mihăeşti) şi de restul familiei. Noul an o va prinde, însă, departe de cei dragi. Pe 1 ianuarie va fi din nou pe pârtie, de această dată în Elveţia, acolo unde va bifa alte trei competiţii, din cadrul Cupei Mondiale şi Cupei Intercontinentale. Cu mai multe amănunte despre rezultatele din acest an şi planurile din 2018 ale sportivei vâlcene vom reveni în ediţia tipărită a publicaţiei noastre, de vineri, 29 decembrie. (S.S.)    

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button