Social

Mădălin Piţigoi, junele anului 2021, la Muereasca

În comuna vâlceană Muereasca, datorită primarului Ion Ungureanu, consilierilor, cadrelor didactice din localitate şi unor instituţii precum Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, continuă să se păstreze obiceiuri vechi de sute de ani.

„Alegerea de june” este unul dintre acestea. Se desfăşoară în fiecare an, pe 6 ianuarie, în seara de Bobotează, în satul Muereasca de Sus, fiind un prilej de bucurie pentru toată comunitatea. În 2021, prin strigare, cei care au participat la eveniment l-au ales june pe Mădălin Piţigoi. În competiţie s-au înscris 15 tineri care, conform tradiţiei, trebuie să aibă între 18 şi 24 de ani şi să fie necăsătoriţi. Pe vremuri, era şi condiţia să aibă stagiul militar satisfăcut, dar cum armata nu mai este obligatorie, s-a renunţat la acest criteriu de selecţie. Mădălin Piţigoi îi va avea ajutor şi casier pe Marian Vîlcu şi Mezincaru Gheorghe Marian, iar misiunea sa, până anul viitor, când trebuie să predea ştafeta, va fi aceea de a-i reprezenta pe tinerii din comună în relaţia cu autorităţile locale şi cu Biserica.


Despre „Alegerea de june”

În comuna Muereasca, există un obicei unic nu numai în judeţ, ci şi în ţara noastră, practicat de peste o sută de ani  –  „Alegerea de June”-  un ceremonial iniţiatic desfăşurat în seara de Bobotează şi continuat a doua zi de Sf. Ion, prin care membrii comunităţii, în frunte cu primarul aleg, dintre tinerii  necăsătoriţi  (care, în trecut, trebuiau să aibă şi armata făcută) cu varste cuprinse intre 18-24 ani, pe cel mai vrednic  de a fi “Junele”, pentru anul în curs – statut care îl obligă la un comportament şi o ţinută morală ireproşabile în sânul obştei.  Tânărul astfel ales îşi preia „mandatul” încă din seara Bobotezei şi porneşte, împreună cu ceata, să colinde prin satele din Muereasca (colindele, la rândul lor, fiind unice prin versificaţie şi intonaţie). Iar a doua zi, de Sf. Ion, la biserică,  Junele  este învestit cu prerogativele  sacre preoţeşti şi îi botează pe oamenii locului. (Amalia Boari – şef serviciu “cercetare-valorificare” la CJCPCT Vâlcea)

Articole Similare

Back to top button