Acasă Diverse Florentin Pera, destăinuiri din trecut: relație specială cu doi mari campioni, Cristi...

Florentin Pera, destăinuiri din trecut: relație specială cu doi mari campioni, Cristi Chivu și Marian Drăgulescu, o carieră curmată la 25 de ani, dar și un vis de copil devenit realitate

899
0

Într-o emisiunea realizată la Vâlcea, de un post local de televiziune (VTV), antrenorul echipei SCM Rm. Vâlcea a vorbit despre perioada de început în sport, despre copilărie și marele obiectiv pe care și l-a stabilit încă din școala primară. Florentin Pera a dezvăluit că nu handbalul a fost cel care i-a furat inima în primii ani de viață:

”Am iubit sportul, handbalul, fotbalul. Tatăl meu era foarte bun prieten și coleg de serviciu cu Mircea Chivu, tatăl lui Cristi Chivu (FOTO: Facebook). Erau foarte apropiați, se vizitau și la un moment dat mi s-a propus și mie să merg la fotbal, la fel ca și Cristi. El de mic a fost foarte talentat, un jucător extraordinar care ulterior a ajuns unul din cei mai buni fotbaliști ai României. Și așa m-am apropiat de sport, am prins gustul. Am început cu fotbalul. Mi-a plăcut foarte mult, mergeam la antrenament, îi rugam pe ai mei să îmi cumpere și mie echipament, ghete, tot ce avea Cristi și ceilalți colegi. A fost o generație bună de fotbaliști. După 1-2 ani de fotbal, am mers la liceul sportiv, iar acolo nu era secție de fotbal. Aveam handbal, volei fete, atletism… Au mai fost și gimnaști, printre care și campionul nostru, Marian Drăgulescu (FOTO: Facebook), care era cu un an mai mic decât mine, dar am fost prieteni destul de buni, ne vizitam. E un băiat extraordinar, un sportiv desăvârșit. A fost căsătorit în Reșița, are doi copii. La liceu, trebuia să dau probe și nefiind fotbal, pentru că îmi plăceau sporturile cu mingea, am mers la handbal. Eram înalt, iar antrenoarea mea, care mi-a fost și dirigintă, Sorina Corcoață, mi-a spus că eu voi fi în clasa de handbal. Mai era o clasă mozaic, cu mai multe sporturi, unde era și Cristi Chivu. Am obținut rezultate bune la teste și au zis că mă lasă la handbal. Nu am prea înțeles eu atunci situația. Am mers o prioadă în paralel, și la fotbal, dar treptat am îndrăgit handbalul și am rămas pe handbal”.

Visul din copilărie i s-a împlinit la Vâlcea. Antrenorul SCM-ului a fost implicat și în administrație…

”Nu știu dacă aveam rezultate la fotbal, dar nu-mi pare rău deloc că am ales handbalul. Mi-a oferit satisfacții mari. În clasa a VII-a sau a VIII-a, țin minte că diriginta ne-a pus să scriem pe o foaie ce ne dorim să ajungem când vom fi adulți. Eu am scris că îmi doresc să devin campion. Și visul mi s-a împlinit deja. Am iubit sportul, am făcut foarte multe sacrificii, dar am fost susținut de familie, de fratele meu, părinții mei, iar ulterior de soție. Am fost uniți și acest lucru m-a ajutat foarte mult. Am parcurs niște etape până aici. Am promovat ca jucător cu Reșița, ca antrenor, am câștigat trei titluri de campion universitar. După tot ce am realizat aici, am plecat pentru a face performanță, pentru că din punct de vedere financiar nu mai puteam fi sprijiniți la un nivel înalt de peformanță. Am ales să plec de la Reșița în condițiile în care eram consilier pe probleme de sport la Consiliul Județean, eram profesor la facultate, aveam catedră la un liceu, eram foarte bine acasă. Nu știu câți din poziția mea ar fi zis, gata, îmi iau geanta și plec pentru că vreau să fac performanță pe linia asta. Dar am fost hotărât. Fiecare antrenor are un vis și vrea să ajungă undeva. E împlinit acel vis, dar îmi doresc și să ajung în Final Four-ul Ligii Campionilor cu o echipă. Sper ca acea echipă să fie Vâlcea, pentru că mă simt foarte bine aici. Pot spune că e a doua mea casă după Reșița. La Reșița am crescut, m-am format ca jucător, ca antrenor. Și la Roman am avut o perioadă foarte bună, de trei ani, în care am jucat două finale ale Cupei României și de atunci pot spune că am avut această rivalitate cu CSM București. În doi ani consecutivi am pierdut la Roman, cu CSM București, cu același rezultat, 22-21 și în ultimele 30 de secunde. Aceeași jucătoare a marcat, Rodriguez, din Naționala Braziliei. (…). Mi-a plăcut această meserie, am luptat pentru a ajunge la cel mai înalt nivel, nu m-am mulțumit cu puțin. Sigur că în viața oricărui antrenor, a oricărei echipe sunt și momente bune, și mai puțin bune, dar trebuie să ai puterea să te ridici, să mergi înainte”, a mai spus antrenorul echipei SCM Rm. Vâlcea.

Trei operații i-au întrerupt cariera de jucător

Florin Pera a jucat handbal până la vârsta de 25 de ani. S-a oprit din cauza numeroaselor accidentări: ”Am fost căpitanul echipei la Reșița. Aveam o detentă bună, un șut bun, dar accidentările m-au împiedicat să ajung la cel mai înalt nivel. La 18 ani, după un an extraordinar de bun la nivel de juniori I, am suferit două operații la umăr, pe 13 mai și 14 iunie. Medicina nu era atunci foarte avansată. Am ajuns, totuși, la cel mai bun medic, la București, la doctorul Filipescu. Din păcate, recuperarea nu a fost atât de bună, a durat mult. Am revenit până la urmă, dar acele probleme mi-au oprit ascensiunea. Din păcate, ulterior a apărut o altă accidentare, la genunchi și atunci am ales să merg pe linia antrenoratului. Îmi pare rău că m-am retras ca jucător undeva la 25 de ani, dar Dumenezeu mi-a răsplătit lipsa de șansă ca jucător și mi-a oferit-o ca antrenor, o meserie, spun eu, mult mai grea. Din afară e foarte simplu. Toată lumea se pricepe la sport și la politică, toți sunt antrenori de la televizor și din tribună, toți știu ce e de făcut, toată lumea știe shimbările, dar cu practica e mai greu. Tot ce am făcut, am făcut cu pasiune, am îndrăgit această meserie și cred că acest lucru m-a ajutat foarte mult. Încă de când jucam la Arad îmi făceam caiete de antrenament. La Reșița, am mers în paralel. Mi-am luat și grupe de copii la liceul sportiv. Unul dintre cei pe care i-am antrenat, dar o perioadă scurtă, este Nicușor Negru, extremă stângă a Naționalei României, jucător la Dinamo București. Au fost și alții… Unii au ajuns la un nivel mai înalt. Echipa formată de mine, după ce eu am plecat a obținut prima medalie pentru liceul sportiv”.

”Știu să și pierd! Cine nu știe să piardă, nu știe să câștige! Însă nu accept nedreptatea”

De pe banca Vâlcii, Florentin Pera a ajuns de două ori la spital. E pătimaș, pune mult suflet, iar acest lucru i-a provocat probleme de sănătate. Îi place să câștige mereu, dar spune că știe să accepte și înfrângerea: ”Meciurile le trăiesc la maxim. Uneori nu mi-a făcut bine acest lucru. Am ajuns și la spital, după Supercupa din 2018 și în acest an. Asta pentru că am pus mult suflet pentru această echipă. Am reușit să menținem nivelul de performanță la cel mai bun nivel. În preajma meciurilor, dorm foarte puțin. Și înainte, dar și după. Sunt multe nopți nedormite. Dar toate sacrificiile au meritat. (…) Sunt vulcanic de regulă atunci când echipa e nedreptățită. Nu accept nedreptatea și nu voi accepta niciodată ca munca noastră, a fetelor, a suporterilor, a tuturor celor care investesc bani, încredere, sentimente în această echipă să fie călcată în picioare. Știu să și pierd. Cine nu știe să piardă, nu știe să câștige”.

În spatele performanțelor sale, pe lângă munca și ambiția sa, a stat întotdeauna familia. ”Cea mai mare realizare a mea e familia. Soția m-a înțeles. Nu e ușor, sunt foarte mult plecat. Ea s-a sacrificat pentru a avea grijă de cei doi copii. David e deja mare, are aproape 5 ani. Sara are doi anișori. Sunt doi copii minunați. Sper să aibă și ei noroc în viață. David înțelege deja multe. Vine la sală, mă susține. Acasă zice: «Tata, hai să jucăm fotbal! Eu sunt Vâlcea, tu ești București». Își alege echipa mai bună. Sunt împlinit. Până la 41 de ani am realizat foarte multe lucruri. Tot ce mi s-a întâmplat nu ar fost posibil dacă Dumnezeu nu ar fi vegheat asupra mea și nu m-ar fi ajutat”, a concluzionat antrenorul ultimei campioane a României, tehnician care a obținut multe trofee cu Vâlcea, printre care două Supercupe ale României, Cupa României și titlul de campion al țării. A fost secund la Naționala de senioare și prima opțiune, în urmă cu câteva luni, pentru postul de selecționer. A declinat oferta după discuțiile purtate cu conducerea SCM și pentru a se concentra pe obiectivele de la Vâlcea. În 2019 a fost desemnat cel mai bun antrenor din handbalul feminin românesc, iar la final de 2020 a primit titlul de cel mai bun antrenor din județul Vâlcea. Felicitări pentru o carieră de excepție și mult succes în continuare!

FOTO: Marius Ionescu