Alte sporturi

Luptătorul Mihai Barbu, la ora adevărului

barbu k1* vineri 18 martie, Sala Traian găzduieşte de cea mai puternică gală de kickboxing care va avea loc anul acesta în România

Vineri, 18 martie, începând cu ora 20.00, are loc în sala Traian granprix-ul european de kickboxing, organizat de promotorul Eduard Irimia şi Primăria Râmnicu-Vâlcea, în parteneriat cu World Association of Kickboxing Organizations (WAKO). La această gală, vâlceanul Mihai Barbu, în vârstă de 24 de ani, va lupta pentru centura mondială, la categoria 71,800 kg, contra portughezului Arnaldo Silva. „Îmi voi da viaţa în ring. Nu sunt obişnuit să pierd, de aceea, publicul va avea parte de un meci pe cinste. E ceva extraordinar pentru mine să lupt pentru titlul suprem la doar 24 de ani. Joia aceasta, o să sosesc în Râmnic, împreună cu echipa naţională a României şi ceilalţi colegi care vor intra să lupte în ring, urmând să ne cazăm, cel mai probabil, la Grand Hotel Sofianu. Aş dori să vină cât mai multă lume în Sala Traian, pentru a ne susţine şi a câştiga toate meciurile de vineri seara”, ne-a declarat luptătorul vâlcean Mihai Barbu.

Iftimoaie, Ciobanu şi Moroşanu vin la Vâlcea

Pe 18 martie, România va întâlni Italia, în campionatul european pe echipe, din lotul ţării noastre făcând parte Adi Lupu (60 kg.), Ionuţ Atodiresei (67 kg.), Marius Tiţa (75 kg.), Bogdan Stoica (81 kg.) şi Andrei Stoica (94 kg.). De asemenea, vor mai intra în ring Sebastian Ciobanu, care va concura contra lui Freddy Kemayo, Moroşanu „Moartea din Carpaţi” îl va întâlni pe turcul Yuksel, iar Ionuţ Iftimoaie pe Dzevad Poturak.

„Micuţul” Benny luptă şi el în Sala Traian

Coleg de antrenament cu Mihai Barbu în sala Respect Gym din Bucureşti, Benny Adegbui va urca şi el în ring vinerea aceasta, urmând să-şi testeze forţele cu Dzenan Poturak, fratele lui Dzevad Poturak. „Micuţul” de doar 2 metri şi 130 de kilograme va fi autorul unui show pe cinste în cadrul galei de la Vâlcea (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button