Liga III

„Le mulţumim suporterilor că au fost mereu alături de noi de-a lungul sezonului”

* Adi Popa spune că rezultatele bune din Liga a III-a ale echipei horezene se datorează şi sprijinului venit din tribună

Week-end-ul trecut, echipa pregătită de Adi Popa şi Florin Matache a reuşit să obţină o nouă victorie în Liga a III-a (1-0, acasă, cu ACSO Filiaşi) şi să rămână pe locul 2 în seria din care face parte. Vâlcenii şi-au acontat însă cele trei puncte puse în joc după un meci foarte disputat, aşa cum a recunoscut şi antrenorul-jucător din Treapt, Adi Popa. „A fost un meci dificil, am înfruntat o echipă bună, preocupată să joace fotbal. Doljenii au stat foarte bine în teren şi ne-au pus multe probleme. Dar, băieţii noştri au muncit foarte mult şi ne bucură că ne-am îndeplinit obiectivul stabilit pentru acest meci, acela de a câştiga. E un succes foarte important pentru noi, deoarece l-am obţinut în faţa spectatorilor fideli, la ultimul meci de pe teren propriu din 2018. Era important să învingem, atât pentru noi, ca echipă, cât şi pentru oraş, pentru comunitatea locală. Le mulţumim suporterilor că au fost, din nou, alături de noi, şi la acest meci, ca mai tot timpul, de altfel, de-a lungul sezonului, fiind prezenţi în tribună într-un număr mare. Fără îndoială, sprijinul lor a contat enorm de fiecare dată. Le mulţumim din suflet că ne-au susţinut cu ardoare şi cu ACSO Filiaşi, deşi vremea a fost mai puţin propice sâmbăta trecută. Îi aşteptăm să ne fie alături şi pe viitor, adică în primăvară, când va începe returul”, a spus Adi Popa. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button