Administratie

La Livezi, deşeurile, colectate de o firmă din Drobeta Turnu Severin

Colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor rămâne în continuare una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă comunităţile din Vâlcea. Firmele mari de salubrizare care acţionează în judeţul nostru par depăşite de situaţie, preţurile cresc continuu, în timp ce gropile de gunoi dispuse să primească deşeuri de la Vâlcea sunt tot mai puţine. Ei bine, una dintre puţinele localităţi în care această activitate pare să se desfăşoare fără probleme este Livezi. Acolo, contractul de delegare a serviciului public de salubrizare a fost câştigat de o companie din Drobeta Turnu Severin – BCA VIO SERVICE. Primarul Ştefan Verdeş a făcut o înţelege pe un an cu această firmă, care s-a angajat să ţină bec comuna pentru suma de 1,98 milioane de lei. Numărul persoanelor care produc gunoi a fost estimat la 2.100, iar preţul lunar este de 11,8 lei / persoană, sigur, fără TVA. Pe parcursul anului 2020, tariful pentru firme şi instituţiile publice este de 91,60 lei / mc. Specialiştii de la achiziţii publice au estimat că instituţiile din Livezi vor genera lunar 4,5 mc de gunoi, la fel şi agenţii economici. Firma de salubrizare va mai colecta însă de pe străzi în jur de 10 mc / lunar.

Articole Similare

Back to top button